SONDAJ Scumpirile se țin lanț. Cum ținem pasul?

Viața se scumpește. Prețurile, de la o zi la alta, devin tot mai stresante. Se scumpește tot, de la mărfuri și servicii până la produsele alimentare de strictă necesitate. Cei mai loviți de scumpiri sunt oamenii cu venituri fixe, familiile tinere și păturile social vulnerabile. În lipsa unor soluții de remediere a situației din partea Guvernului, exodul crește, populația activă emigrează, iar cei rămași acasă se întreabă zilnic ce va fi mâine?

Irina Gorobeț, pensionară

Economisesc în toate. Am renunțat la lactate, brânzeturi, la carne. Cumpăr 10 ouă pentru o lună. Și pește un kilogram în lună. Eu merg la magazin și aleg produsele în ziua în care le expiră termenul de valabilitate. Sunt cu 50% mai ieftine. Altfel, nu-mi ajunge. Am 86 de ani, trăiesc singură. Mulțumesc Domnului că îmi dă puteri. Eu nu știu cum va fi posibil să ne descurcăm cu o pensie de 2000 de lei, când prețurile cresc zilnic. Ce planuri o fi având Guvernul? Eu le-aș da pensia mea pentru o lună să vedem cum se vor descurca cu 2000 de lei, ce ar mânca, cum ar achita serviciile, că vine iarna. E greu. Eu am prins foametea. Doamne ferește…

Cristina Sârbu, tânără profesionistă

Lumea deja s-a limitat în multe. Pensiile au fost majorate puțin, nu și salariile. Prețurile mari pun o mare povară pe bătrâni, pe familiile tinere, familiile cu copii mici. Salariile au rămas aceleași, dar prețurile cresc. În toate. Vine o iarnă grea. Nu prea știu ce am putea face. La gaze, curent am mai putea economisi, dar la mâncare? Ar trebui ajustate salariile la prețurile care sunt. Guvernul s-ar putea împrumuta, dacă altă ieșire din situație nu are, dar nu cred că ar fi o soluție prea bună pe termen lung. Pe un an s-ar putea. Dar mai departe? Tendința prețurilor e să crească, nu să scadă. Eu urmăresc situația internațională. Pandemia a complicat lucrurile în toată lumea, dar mai ales în țările cu economii slabe.

Ana Jalbă, mamă a doi copii

Problema știți care-i? Că nu știi la ce să te aștepți și cât vor mai dura aceste scumpiri. Oamenii au bugete diferite. Cei cu venituri mici încearcă să se descurce și ei, deși mai greu decât cei cu venituri mari. În cazul nostru, soțul lucrează, iar eu – acasă cu doi copii mici. E complicat, dar noi nu ne lăsăm în seama salariului, mergem la țară și ne facem în fiecare an rezerve de provizii. Am făcut și anul acesta. Așa trăiește lumea la țară. Țăranul nu s-a lăsat niciodată în grija statului. Dar să nu pierdem speranța. Au mai fost vremuri grele și oamenii au făcut față. Cred că o să trecem și peste asta.

Profir Tanasciuc, inginer

Prețurile nu că sunt mari, dar sălbatice în raport cu veniturile, pentru că avem o economie de piață sălbatică. Dacă în 30 de ani R. Moldova ar fi fost guvernată normal, azi aveam o economie ordonată și nu aveam dezastrul pe care-l avem nu doar în prețuri, dar în toate. În toată lumea prețurile au crescut, dar nicăieri nu o să găsim un decalaj atât de mare între prețuri și venituri. Și asta pentru că nu avem economie. Ea a fost distrusă, altfel nu putea fi furată. Cum rezistăm? Guvernul trebuie să ia prețurile sub control. Doi: Guvernul trebuie să ajusteze veniturile la prețuri. Și trei: hoții trebuie băgați la pușcărie, iar averile confiscate și puse în serviciul public.

Eudochia Țopa, pensionară

Cel mai mult regret e că nu am stat în sat și l-am ascultat pe bărbatu-meu, care m-a adus la oraș. La sat cine muncește, trăiește. Lumea nu așteaptă salariul ca să aibă o bucată de pâine în casă. La oraș e complicat. Am 2000 de lei, după ce am lucrat la o uzină chimică, în condiții nocive, în trei schimburi, am adunat mai multe boli și umblu acum pe la doctori. De patru ori am cerut recalcularea pensiei și de fiecare dată mi-au refuzat. Nu există în Moldova ușă pe care să o deschizi și să fii auzit și ajutat. Cei care promit marea și sarea, când ajung șefi, uită de toți și au grijă numai de ei: lucru curat, mașină la scară, leafă bună, pensii foarte bune… Soluții? Avem Guvern. Personal, mi-am adus nepotul cu mine, că mă tem că nu voi putea plăti iarna facturile la două odăi. Mai am o fiică, în Grecia, dar ce, eu, la anii mei, sunt de dus în Grecia? Noi, bătrânii, suntem deprinși să răbdăm, dar tinerii cum plecau așa și pleacă. Că altă soluție nu au.

Pentru conformitate, P. G.