Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Serviciul guvernamental de plăți electronice…

Serviciul guvernamental de plăți electronice MPay va fi dezvoltat într-un nou concept. Măsurile care urmează a fi realizate

????????????????????????????????????

Noul concept de dezvoltare a Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay a fost prezentat pe 24 noiembrie curent, în cadrul unei ședințe publice cu participarea ministrului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi, a reprezentanților Băncii Naționale a Moldovei, Consiliului Economic de pe lângă Prim Ministru, ai Agenției de Guvernare Electronică și comunității de afaceri.

Potrivit ministrului Economiei și Infrastructurii, conceptul de dezvoltare a Serviciului MPay derivă din Foaia de parcurs a Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru impulsionarea procesului de digitizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic, care este implementată cu suportul USAID și a Guvernului Suediei, pe platforma proiectului Tekwill.

 „Putem contribui esențial la asigurarea durabilității economiei naționale pe perioada crizei pandemice, dar și creșterii economice la etapele ulterioare, la diminuarea evaziuni fiscale, combaterea corupției și cel mai important, la facilitarea comerțului electronic, prin creșterea calitativă a infrastructurii de plăți online”, a declarat Anatol Usatîi în cadrul prezentării publice.

Măsurile concrete care urmează a fi realizate pentru modernizarea multidimensională și multifuncțională a sistemului MPay se referă la integrarea tehnică în Sistemul MPay a multitudinii de prestatori de servicii de utilități și diferite servicii comerciale.

„Astăzi, în contextul crizei pandemice, dar și pentru sprijinirea durabilă a producătorilor locali de bunuri și servicii, avem nevoie de explorarea noilor oportunități de dezvoltare a afacerilor, iar comerțul online este un domeniu căruia trebuie să-i acordăm o atenție sporită. Serviciul Guvernamental de Plăți Electronice MPay este un proiect de succes, iar extinderea funcționalităților acestuia o privim ca pe o soluție pentru producătorii locali de bunuri și servicii, care pot să-și acceseze clienții prin instrumente digitale”, a adăugat ministrul Anatol Usatîi.

Sistemul MPay modernizat va fi în continuare administrat de către Agenția de Guvernare Electronică, în calitate de posesor și deținător al Serviciului MPay.  De asemenea, proiectul va contribui esențial la realizarea și unuia din obiectivele strategice ale Băncii Naționale a Moldovei privind sporirea nivelului de utilizare a plăților fără numerar, prin promovarea eficienței, siguranței, accesibilității și caracterului inovator al plăților.