Secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale despre petiția celor 98 de femei: Ministerul şi Guvernul NU va acţiona în bază de petiţii

„Ministerul şi Guvernul nu va acţiona în bază de petiţii”. Aceasta este declarația secretarului de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlcă în raport cu petiția depusă de 98 de femei care face referire la abuzurile din sistemului medical perinatal. 

„Noi avem un plan de guvernământ şi politici pe care trebuie să le implementăm. Între timp şi pe parcurs vom iniţia consultări pentru instituirea acestei structuri, care va fi cu personalitate juridică de Ministerul Sănătăţii şi care va gestiona cazurile de malpraxis conform standardelor internaţionale”, a spus Boris Gîlcă, citat de Moldova 1. 

 

Istoriile și declarațiile a 98 de femei, care scot la iveală probleme grave în sistemul medical perinatal din R. Moldova, au fost transmise pe 12 ianuarie curent, către mai multe instituții publice, inclusiv către Guvernul R. Moldova, Centrul Național Anticorupție și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Mamele evocă cazuri în care li s-a refuzat sau tergiversat acordarea asistenței medicale urgente, li s-au cerut bani pentru servicii medicale despre care legea spune că ar trebui să fie gratuite, au fost umilite sau desconsiderate de către personalul medical sau chiar au fost diagnosticate și tratate greșit – acțiune uneori letală pentru făt și cu urmări grave pentru integritatea fizică și emoțională a lăuzei. Istoriile femeilor sunt din diferite perioade, începând cu anii `90, până în prezent.

Valul de istorii care denunță cazuri grave de neglijență și corupție în maternități a pornit de la o tânără care a povestit despre cum a fost nevoită să avorteze  singură în veceu la Institutul Mamei și Copilului. Ulterior, femeia a depus plângere la Procuratură.

La 9 ianuarie curent s-a ținut o conferință la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale  pe marginea rezultatelor anchetei interne despre cazul relatat de pacienta internată la Institutul Mamei și Copilului. Ca urmare, trei lucrători au fost eliberați din funcție, iar doi au primit mustrare aspră.

Detalii aici: Mărturiile tinerei care a născut singură, în baie la Institutul Mamei și Copilului: „M-au ajutat să îmi ucid orice speranță de a mai da naștere unui copil”

Concluziile anchetei interne pe marginea cazului tinerei care a avortat singură în veceu la IMC: „Întâmplător” s-a admis ca pacienta să-și procure singură medicamentele pentru avort

Reacția tinerei care a avortat singură în veceul Institutului Mamei și Copilului la concluziile anchetei: Sora medicală știa că acuș nasc, că eram plină de sânge


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *