Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Raportul ANI pentru primul semestru:…

Raportul ANI pentru primul semestru: Președintele, 20 de deputați, procurori, judecători și primari – în vizorul inspectorilor

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a elaborat un raport de activitate pentru prima jumătate a anului 2020, în care au fost remarcate activitățile planificate și rezultatele obținute în perioada de raportare. Astfel, la compartimentul ce vizează procedurile de control inițiate, Inspectoratul de Integritate a înregistrat o creștere de 63% a numărului proceselor-verbale de inițiere a controlului faţă de perioada similară a anului precedent, acest fapt fiind condiționat inclusiv de majorarea numărului de inspectori angajați în cadrul ANI.

Astfel, în perioada de referință, inspectorii de integritate au întocmit 197 procese-verbale de inițiere a controlului privind respectarea regimului juridic al averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, după cum urmează:

•        AVERE – 57 de subiecți în procedura de verificare;

•        CONFLICT DE INTERESE – 57 de subiecți în procedura de verificare;

•        INCOMPATIBILITĂȚI – 81 de subiecți în procedura de verificare;

•        RESTRICȚII -1 subiect în procedura de verificare;

•        LIMITĂRI – 1 subiect în procedura de verificare;

În procedura de control a Inspectoratului de Integritate a ANI au intrat 73 de subiecți aflați în funcție de demnitate publică – actualul Președinte al Republicii Moldova, 20 de deputați, 1 secretar de stat, 1 membru al Consiliului Magistraturii, 14 procurori, 5 judecători, 4 președinți de raioane, 3 vicepreședinți, 23 de primari, 1 viceprimar.

Totodată, în atenția inspectorilor de integritate au fost și alte persoane în funcții publice – 19 funcționari publici, 31 de funcționari cu statut special, 40 de consilieri locali, 32 de conducători ai instituțiilor publice, 1 director adjunct al unei instituții publice, 1 membru al Consiliul Observator al IPNA Teleradio-Moldova.

De asemenea, în aceeași perioadă de referință, au fost întocmite 104 procese-verbale de refuz a controlului.

Dacă în privința subiecților aflați în procedura de control vor fi stabilite anumite încălcări ale legislației în vigoare, inspectorii de integritate vor emite acte de constatare pe numele acestora.

ANI precizează că se sesizează din oficiu pe marginea unor subiecte de interes public, investigate inclusiv de către instituțiile mass media, precum și la sesizarea persoanelor fizice și juridice.

În total, în prima jumătate a anului 2020, au fost examinat 301 sesizări și au fost supuse verificărilor circa 925 de declarații de avere și interese personale.