Principală  —  IMPORTANTE   —   Promo-LEX susține că Rusia a…

Promo-LEX susține că Rusia a încălcat dreptul internațional prin organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană

Imagine simbol

Asociația Promo-LEX a emis un comunicat prin care anunță că Federația Rusă a încălcat dreptul internațional prin organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Duma de Stat în regiunea transnistreană, întrucât potrivit Pormo-LEX, autoritățile ruse au deschis în regiunea transnistreană 27 de secții de vot, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de secții deschise până în prezent în această regiune a Republicii Moldova.

Potrivit Promo-LEX, ca și în precedentele scrutine organizate de Federația Rusă în regiunea transnistreană, deschiderea secțiilor nu a fost coordonată cu autoritățile constituționale, ce reprezintă o sfidare a Acordurilor bilaterale încheiate cu Republica Moldova.

„Constatăm, totodată, că și reacția autorităților constituționale a fost una întârziată și echivocă cu privire la rezultatele acestui plebiscit organizat de către autoritățile ruse în comun cu administrația nerecunoscută a regiunii”, se menționează în comunicat.

În pofida negării totale a controlului de facto asupra administrației secesioniste, autoritățile ruse reușesc să realizeze o colaborare cu administrația respectivă din perspectiva politicilor, în timp ce nu doresc să soluționeze problemele grave ale drepturilor omului în regiune.

Conform Promo-LEX, controlul politic absolut asupra proceselor ce au loc în regiunea transnistreană a fost considerat un element important al asumării responsabilității pentru încălcările grave ale drepturilor omului în regiunea transnistreană de către Federația Rusă. Astfel, pe lângă controlul politic asupra proceselor ce au loc în regiunea transnistreană, controlul economic și militar constituie cele trei elemente determinante pentru menținerea concluziei că Rusia realizează jurisdicția de facto asupra regiunii.

Republica Moldova urmează să realizeze obligațiile sale pozitive de condamnare a oricăror manifestări din partea altor state care vin să susțină un regim care violează grav drepturile omului.

Promo-LEX recomanda Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova să convoace, potrivit procedurilor diplomatice, ambasadorul Federației Ruse și să solicite explicații pe marginea organizării scrutinului electoral în regiunea transnistreană, proces care a avut loc cu încălcarea dreptului internațional.

Partidul aflat la putere în Federaţia Rusă, Rusia Unită, se află în fruntea alegerilor legislative, desfăşurate de vineri până duminică, potrivit primelor rezultate anunţate cu câteva minute după închiderea ultimelor birouri de vot, un scrutin din care opoziţia anti-Kremlinului a fost practic exclusă, potrivit The Moscow Times.

Între timp, opoziția acuză fraude în desfășurarea scrutinului și publică dovezi. Mediazona a publicat un video de la o secție de vot din Sankt Petersburg unde un bărbat fost surprins cum încearcă să introducă mai multe buletine de vot într-o urnă.

În imaginile video publicate de Mediazona se vede cum un bărbat, care poartă mască de protecție și o șapcă, iese dintr-o cabină de vot și, cu dificultate, împinge mai multe buletine de vot în urna de vot. Detalii aici.

VIDEO/ Partidul lui Putin se îndreaptă spre victorie pe fondul acuzațiilor de fraudă: Momentul în care un bărbat introduce mai multe buletine de vot în urnă