Primele rezultate ale analizelor probelor de apă prelevate de la Stația de epurare
Inspectorii de mediu au prelevat probe de apă de la Stația de epurare a apelor uzate după ce municipiul Chișinău a fost învăluit de un miros neplăcut, iar în râul Bîc au fost revărsate ape de o culoare dubioasă.
Astfel, la solicitarea Inspecției pentru Protecția Mediului Chișinău, la 30 august, în comun cu inspectorii de mediu, au fost prelevate trei probe de la Stația de epurare. În urma rezultatelor analizelor de laborator s-a constatat depășirea valorilor-limită de încărcare cu poluanți a apelor uzate.
„Conform rezultatelor analizelor de laborator în proba de apă (proba nr. 1) s-au constatat depășiri ale valorilor-limită de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în corpurile de apă la următorii parametri de calitate: CCO-Cr – de 2,0 ori; N/NH4+– de 43,0 ori; Fosfor total – de 4,28 ori; detergenți – de 49,52 ori . Todată, menționăm că, reziltatele încercărilor probelor de apă stabilesc majorarea concentrațiilor de poluanți în aval față de amonte cu următoarele valori: O2 – de 5,25 ori; CCO-Cr – de 2,68 ori; de N/NH4+ – de 8,9 ori; MS – 3,5 ori; detergenți – de 9,33 ori”, este menționat într-un comunicat de presă al Agenției Mediului.
Anterior, primarul general interimar al municipiului Chișinău, Adrian Talmaci, a declarat că stația de epurare funcționează în regim normal, iar, cel mai probabil, mirosul neplăcut în capitală ar fi provocat de întreprinderile din preajmă.
La rândul său, directorului tehnic, producție, al S.A. „Apă-Canal Chişinău”, Anatol Lichii, declară că apa de culoare albă de la deversarea în râul Bâc nu are miros urât. Și acesta susține că sursa mirosului urât ar putea avea legătură cu agenții economici din preajmă, dar și depozitările neautorizate de deșeuri menajere.
Totodată, Procuratura Generală a anunțat că s-a autosesizat, în baza informațiilor publicate în presă, referitoare la mirosul neplăcut ce persistă în mun. Chișinău și poluarea râului Bâc și a dispus inițierea a două procese penale pentru elucidarea complexă a circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate și eventuala recuperare a daunelor cauzate.
Foto: mediu.gov.md
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.