Prima declarație a lui Sergiu Sîrbu din spital: „Numai nu palmă a fost”

Deputatul Sergiu Sîrbu vine cu precizări despre incidentul în urma căruia a fost internat la spital. Democratul susține că se simte mai bine și contrazice declarațiile activistului civic Pavel Grigorciuc.

Regret foarte tare că a existat acest incident neplăcut pe care, evident, nu mi l-am dorit și nu-l doresc nimănui. Toți cei care mă cunosc știu că sunt un om pașnic, care evită conflictele și, cu atât mai mult, orice fel de situație agresivă. Cel mai mult regret însă că la acest incident a fost nevoită să asiste soția mea, care s-a speriat foarte tare”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

În timp ce activistul civic susține că i-a dat o palmă deputatului, după ce acesta l-ar fi insultat în public, Sîrbu spune că circumstanțele au fost altele.

„După ședința Parlamentului, m-am înțeles cu soția să ne întâlnim la un local din parcul Ștefan cel Mare. Lângă intrare m-am intersectat întâmplător cu avocatul Rudenco și susținătorul Blocului Acum, Pavel Grigorciuc, care era vădit agitat după ce a participat la protestul Blocului ACUM din fața Parlamentului și imediat ce m-a văzut a început a striga și a mă insulta. Foarte calm i-am propus să intrăm în cafenea și să discutăm civilizat, lucru care poate fi confirmat de martori. Nu am apucat să deschid bine ușa localului când am fost tras agresiv de Grigorciuc înapoi afară și imediat lovit cu putere în partea dreaptă a capului. Am simțit doar o lovitură foarte puternică, fără să înțeleg dacă m-a lovit cu pumnul sau cu un obiect. Numai nu palmă a fost. Alți colegi din fracțiune au intervenit imediat și au stopat agresiunea”, susține Sergiu Sîrbu.

Potrivit Institutului de Medicină Urgentă, Sîrbu este internat în Secția Neurochirurgie cu diagnosticul: Traumatism cranio-cerebral închis. Comoție cerebrală. Contuzia țesuturilor moi ale feței în regiunea zigomatică și jugală pe dreapta.

Versiunea lui Sîrbu diferă însă de cea a lui Grigorciuc, care a declarat ieri că în timp ce trecea pe lângă o cafenea l-a văzut pe deputat și l-a numit trădător. Drept răspuns, democratul l-ar fi insultat, iar activistul l-a pălmuit. Grigorciuc insistă că i-a dat doar o palmă, iar acest incident ar fi fost surprins și de camerele de supraveghere din zonă.

În urma incidentului, poliția informat despre faptul că Grigorciuc a fost reținut, iar pe acest caz a fost inițiată și o cauză penală. Dacă va fi găsit vinovat, activistul riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la cinci ani.



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Lilian 007

    Activistul Pavel Grigorciuc, care i-a dat o lecție pe principialitate trădătorului deputat democrat Sergiu Sârbu nu dă lecții de credință partidului din care faci parte? Vreau să mă înscriu și eu. Mai ales la partea cu dat “palme”…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *