Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Pompierii au intervenit marți seară…

Pompierii au intervenit marți seară pentru a stinge focul care a cuprins trenul Chișinău-Ungheni

Sursa: IGSU

UPDATE 10:40 Calea Ferată din Moldova (CFM) informează că la ora 21:05, în timpul sosirii în gara Ungheni, motovagonul din spate al trenului de model D1, de pe cursa Chișinău-Ungheni, a luat foc.

„Imediat cum au sesizat problema, conform prevederilor tehnicii securității, mecanicii mașiniști au detașat vagonul incendiat de restul trenului. Focul s-a răspândit în scurt timp și a fost necesară intervenția pompierilor”, conform CFM.

Conform datelor preliminare, incendiul a izbucnit în secția motorului, iar cauzele exacte urmează să fie stabilite de către o comisiei specială. CFM precizează că acest tip de vagoane au fost produse în anul 1987-1989.

În urma acestui incident, nimeni nu a avut de suferit, iar cursa Chișinău-Ungheni a fost reluată, fiind realizată de garnitura de tren de tip D1M, reparată recent, au transmis reprezentanții CFM.

Știrea inițială:

O locomotivă și un vagon al trenului de pe ruta Chișinău-Ungheni au luat foc în seara zilei de marți, 4 iulie, în apropiere de gara feroviară din Ungheni. Trenul se deplasa fără pasageri.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:43. Cazul s-a produs pe terasamentul căii ferate în apropierea gării feroviare.

Pentru stingerea incendiului la fața locului au fost îndreptate 5 autospeciale de intervenție. Ajunși, pompierii au depistat că focul a afectat o locomotivă și un vagon.

În urma producerii incendiului, focul a distrus 70% din suprafața locomotivei, un vagon pentru pasageri, dar și 20 m2 de vegetație uscată din preajma căii ferate, care a luat foc de la trenul afectat.

„Nici o persoană nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite”, notează IGSU.

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 44 situații de risc.