Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ploi cu descărcări electrice, în…

Ploi cu descărcări electrice, în următoarele cel puțin, trei zile. Cum va fi vremea în weekend

Imagine-simbol

Vom avea parte de ploi cu descărcări electrice. Responsabilii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță vreme instabilă în următoarele cel puțin trei zile.

Marți, 18 mai, în toată țara sunt prognozate ploi, iar temperatura va oscila între 14 și 19 grade Celsius, pe timp de zi. Și în următoarele două zile, miercuri și joi, de asemenea, se așteaptă ploi în centrul, nordul și sudul țării, cu temperaturi cuprinse între 14 și 17 grade Celsius.

Începând de vineri, 21 mai, ploile vor conteni în toată țara și vom avea zile cu soare. În weekend vom avea parte de vreme frumoasă, cu temperaturi generoase de până la 24 de grade Celsius.