Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (UPDATE) Petru Vutcărău: „200 de…

(UPDATE) Petru Vutcărău: „200 de milioane de lei pentru o arenă sportivă, dar ce facem cu instituțiile de cultură?”

Actorii pleacă, iar Teatrul nu își mai permite să scoată nicio premieră în ultima jumătate de ani din lipsa de resurse financiare: existența Teatrului Național „Eugene Ionesco” este în pericol, susține conducerea instituției. În ultimii trei ani și-au dat demisia peste 70 de persoane, dintre care 15 actori, 17 tehnicieni și 8 angajați din personalul administrativ au plecat în 2017. Conducerea Teatrului a transmis cel puțin 16 scrisori în adresa Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din R. Moldova, însă nu a primit niciun răspuns. Astăzi, 26 martie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții instituției i-au adresat o scrisoare deschisă ministrei Monica Babuc, prin care solicită inițierea unei proceduri prin care statul va achita toate restanțele care s-au acumulat de-a lungul anilor față de Teatrul Național „Eugene Ionesco” potrivit legislației,  în caz contrar, cer „desființarea acestei întreprinderi de stat din cadrul ministerului”. Răspunsul Ministerului a venit la o zi de la dezvăluirile făcute de reprezentanții Teatrului.

Valeriu Pahomi, director economic și actor la Teatrul „Eugene Ionesco” a prezentat datele financiare ale instituției pentru ultimii trei ani. În anul 2017, Teatrul a înregistrat venituri proprii totale  de peste 4,1 milioane de lei din vânzarea biletelor și darea în arendă a sălii de spectacole. Subvenția oferită de stat a fost de 4,9 milioane de lei. În același an, Teatrul a înregistrat cheltuieli totale în valoare de 8,8 milioane de lei.

„Statul trebuie să asigure 80% din bugetul anual al unui Teatru Național”

Petru Vutcărău, fondatorul și directorul artistic al Teatrului susține că, de fapt, potrivit legii, un teatru cu titlul „Național”, trebuie să fie finanțat cu 80% din total buget necesar, iar mijloacele financiare primite din partea statului în ultimii ani, reprezintă cu mult mai puțin decât este prevăzut în lege. Din cauza lipsei mijloacelor financiare, Teatrul nu mai poate lansa nicio premieră, iar actorii sunt nevoiți să se angajeze concomitent la câteva servicii.

„Din septembrie 2017, de când a început stagiunea, Teatrul „Eugene Ionesco” nu mai poate scoate nicio premieră, din lipsă de bani. Bugetul pe care îl primim, nu acoperă cheltuielile pentru montări, pentru întreținere și în general, pentru activitate”, declară Vutcărău.

La conferința de presă a fost invitată și ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc. „Ne pare rău că scaunul de lângă mine este gol. Am anunțat printr-o scrisoare oficială ministerul despre această conferință și am rugat să fie prezentă sau doamna ministră, Monica Babuc, sau un reprezentant al ministerului. Avem confirmarea că scrisoarea a ajuns, că sunt la curent, dar nu avem niciun răspuns”, a declarat Petru Vutcărău.

„Lumea pleacă din Teatru, nu rezistă în aceste condiții”

În ultimii trei ani, din cadrul instituției au plecat 73 de persoane. Doar în ultimul an, și-au dat demisia 15 actori, 17 tehnicieni și 8 angajați din administrație, declară reprezentanții Teatrului.  Motivul ar fi „salariile mizerabile, nu mici – mizerabile”, susține conducerea Teatrului.

„Nu știe dacă Festivalul Bitei se va desfășura sau nu în 2018 ”

Petru Vutcărău, amintește că în 2014, la inițiativa Ministerului Culturii și a doamnei Monica Babuc, Festivalul „Bitei” (n.r.: primul Festival Internaţional de Teatru din ţară – Bienala Teatrului Eugene Ionesco) a fost declarat eveniment cultural de importanță națională, fiind organizat sub patronajul Ministerului Culturii. În acest sens, există și un regulament emis de minister, în care, însă, numele Teatrului nu se regăsește nicăieri, fiind menționat doar ministerul în calitate de organizator și finanțator al festivalului. În așa fel, Petru Vutcărău spune că până în prezent, ei nu au fost anunțați de către minister, dacă Festivalul Bitei se va desfășura sau nu în 2018.

„Noi ne-am propus ca festivalul să aibă loc tradițional, la sfârșitul lunii mai, cum prevede și regulamentul. Până la ora actuală, nu a fost convocată nici o ședință în vederea organizării festivalului. Nu am primit niciun telefon de la minister, nu s-a adresat nimeni”, declară Vutcărău. „Deși am organizat 12 ediții, ele ne-au secătuit. Vă deschid culisele: da, era o sărbătoare tot timpul, frumoasă, interesantă, cu multă lume, cu evenimente, dar angajații acestei instituții asigurau această sărbătoare, muncind efetiv pe brânci. Zile și nopți nedormite, fără a fi remunerați”, punctează acesta.

Scrisoare deschisă către ministra Monica Babuc

Chiar dacă nu a fost prezentă la eveniment, deși a fost invitată, reprezentanții Teatrului au avut o adresare către ministra Monica Babuc.

„De la începutul lunii februarie încercăm să ajungem la doamna ministră și prin intermediul consilierului domniei sale, Nu putem ajunge în audiență. Iată de ce am decis să ne adresăm doamnei Monica Babuc printr-o scrisoare deschisă: Se împlinesc exact 11 ani de când avem acest sediu. Din motiv că această clădire nu corespundea cerințelor desfășurării unor activități cultural-artistice, autoritățile de la acea vreme au dispus ca să fie elaborat un proiect de reconstrucție pentru a transforma localul respectiv într-o clădire de teatru cu toate cele necesare. (…) Din păcate însă, în urma schimbărilor care au avut loc în viața politică a țării, inclusiv în cadrul Guvernului și a Ministerului Culturii, lucrul asupra acestui proiect a fost oprit și nu s-a mai revenit la el nici până în ziua de azi. (…) Banii alocați de minister au ajuns doar pentru ajustarea scenei și repararea acoperișului”, se arată în scrisoare.

După ce a punctat problemele cu care se confruntă Teatrul și situația critică în care se află actorii și restul angajaților, Petru Vutcărău i-a solicitat ministrei Monica Babuc să inițieze o procedură prin care statul va achita toate restanțele care s-au acumulat de-a lungul anilor față de Teatrul Național „Eugene Ionesco” și angajații săi. În caz contrar, Vutcărău cere „desființarea acestei întreprinderi de stat din cadrul ministerului”.

„200 de milioane de lei pentru o Arenă sportivă, dar ce facem cu instituțiile de cultură?”

Petru Vutcărău a ținut să sublinieze faptul că deși autoritățile spun mereu că țara nu are bani pentru a oferi o finanțare mai mare teatrului, recent, în Parlamentul R. Moldova s-a votat bugetul de 200 de milioane de lei pentru construcția unei arene sportive.

„Mereu ni se spune că la Ministerul Culturii nu sunt bani, că țara n-are bani. N-are bani?  Păi am înțeles acum, s-a votat în Parlamentul R. Moldova bugetul de 200 de milioane de lei pentru a se construi Arena sportivă. Trebuie să avem și o arenă sportivă de un asemenea calibru, dar ce facem cu instituțiile de cultură? De ce spunem că nu sunt bani? Eu cred că această arenă s-ar putea construi și cu 150 de milioane, dar 50 de milioane, stimate domnule Președinte al Parlamentului, Andrian Candu, poate ne dați nouă 50 de milioane pentru a reconstrui teatrul? Ați putea veni împreună cu copiii dumneavoastră și la teatru, nu doar la competiții sportive. Sunt convins că lor le-ar place să vadă spectacolele noastre”, a declarat Petru Vutcărău, directorul artistic și fondatorul Teatrului Național „Eugene Ionesco”.

Teatrul „Eugene Ionesco” din Chişinău a fost recunoscut de către Ministerul Culturii și oficializat ca instituție de Stat, printr-un ordin semnat de ministrul Ion Ungureanu, în data de 11 septembrie 1991. Ideea de a conferi Teatrului numele lui Eugene Ionesco nu o fost întâmplătoare. Primul spectacol cu care s-a lansat noul teatru a fost „Cântăreața cheală” , care este și prima piesă scrisă de Eugene Ionesco. Acordul marelui dramaturg francez de origine română, ca un teatru din Chișinău să-i poarte numele, a fost primul trofeu obţinut de către descendenţii şcolii vahtangoviene.
În anul 2016, prin Hotărâre de Guvern, Teatrului Eugene Ionesco i se conferă titlul de Teatru Naţional.

Răspunsul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

La o zi de la dezvăluirile lui Petru Vurcărău, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a venit cu un răspuns. În Declarația de presă a MECC între altele se spune că „în scopul atragerii tinerilor actori în trupa teatrului, în 2012, în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice a fost înmatriculat un grup de studenți, care după absolvire urmau să activeze în cadrul TEI. Ministerul a efectuat demersurile necesare pentru buna organizare a procesului de studii respectiv și ulterioara angajare a absolvenților, însă atitudinea ostilă a administrației teatrului i-a determinat să demisioneze la scurt timp. Mai mult ca atât, ministerul a fost sesizat în repetate rânduri despre numeroasele neînțelegeri pe care trupa teatrului le are cu administrația instituției. Mulți dintre ei, deși au plecat de la TEI, s-au regăsit în alte instituții teatrale, ceea ce denotă că problema nu este una sistemică sau de competența ministerului, ci strict legată de climatul organizațional intern și de managementul instituției”.

 

Foto: captură privesc.eu