Pensionarii și persoanele cu dizabilități pot comanda online și gratuit documente din domeniul cadastrului pentru bunurile imobile din municipiul Chișinău, anunță ASP

Opțiunea de a comanda online documente cadastrale (extras din Registrul bunurilor imobile, extras din capitol supliment din RBI și certificat privind înscrierile din Registrul bunurilor imobile) a devenit disponibilă și pentru pensionari și persoanele cu dizabilități, care nu mai trebuie să se deplaseze la centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) pentru a prezenta documentele confirmative privind apartenența solicitantului la una dintre categoriile de beneficiari de înlesniri.
Potrivit ASP, cererea în formă electronică poate fi depusă online, accesând www.asp.gov.md sau www.servicii.gov.md. Este necesară introducerea unui set minim de date de identificare: IDNP, numele și prenumele solicitantului, după care trebuie selectată, prin bifare, categoria de beneficiar de înlesniri din care faceți parte.
„Sistemul va verifica automat apartenența solicitantului la una dintre categoriile de beneficiari de înlesniri. După confirmarea statutului de beneficiari de înlesniri, serviciul va fi prestat gratuit, indiferent de forma obținerii documentului: în format electronic și/sau în caz de necesitate – pe suport de hârtie.
Înlesnirile urmează a fi aplicate doar pentru serviciile cadastrale prestate în termen maximal stabilit. În perioada de pilotare a proiectului, cetățenii vor putea comanda serviciile cadastrale online exclusiv pentru bunurile imobile amplasate în mun. Chișinău”, anunță ASP.
Circa 36% din serviciile prestate de Agenția Servicii Publice (ASP) se oferă în mod gratuit sau cu înlesniri mai multor categorii de cetățeni, printre care sunt pensionarii cu limită de vârstă și persoanele cu dizabilități.