UPDATE/Demontarea stâlpilor a fost anulată, fiind identificată o altă soluție de asigurare a securității pentru vizita lui Erdogan

În perioada 17-18 octombrie, președintele turc Recep Erdogan va efectua o vizită la Chișinău. În acest context, mai mulți piloni de protecție a trotuarului instalați în Scuarul Cehov vor fi demotanți în perioada vizitei oficialului.

UPDATE:

Activistul civic Victor Chironda vine cu precizarea că SPPS a identificat altă soluție pentru organizarea securității delegației, iar demontarea stâlpilor a fost  anulată, cei scoși fiind în proces de reinstalare.

Activistul civic Victor Chironda susține că potrivit Serviciului Protecție și Pază de Stat (SPPS), această măsură vine să asigure securitatea în zona respectivă.

„Așa cum delegația va avea numeroase automobile, parcarea lor necesită spațiu, iar carosabilul trebuie să română liber, pentru trecerea autospecialelor în caz de urgență”, a scris Chironda pe pagina sa de Facebook.

Activistul susține că și-a manifestat dezacordul în legătură cu acest fapt, și a propus Direcției de Transport și SPPS să identifice o altă soluție pentru asigurarea parcărilor delegației: „Eu înțeleg că vizita unui demnitar de rang înalt necesită măsuri sporite de securitate. Însă organizarea parcărilor pe trotuare este o practică nocivă și discriminatorie în adresa cetățenilor simpli”.

Contactat de Ziarul de Gardă pentru a obține mai multe informații în acest sens, ofițerul de presă al SPPS a menționat că va reveni în scurt timp cu detalii.

 

Foto: Facebook/Victor Chironda

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *