Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Orașele Soroca, Ștefan-Vodă și satul…

Orașele Soroca, Ștefan-Vodă și satul Carahasani, plasate în regim de carantină

Statistica îngrijorătoare din orașul Ștefan-Vodă (11 cazuri); satul Carahasani, raionul Ștefan-Vodă (9 cazuri) și orașul Soroca (22 cazuri) a determinat membrii Comisiei de situații excepționale să ia decizia de instituire a regimului de carantină în aceste regiuni. Aici va fi concentrat un număr mai mare de polițiști și militari care vor supraveghea circulația persoanelor.

Informația dată a fost plasată pe site-ul Guvernului într-un comunicat de presă.

Până acum, se aflau în regim de carantină și satele Sofia și Bălceana din raionul Hâncești. 

Ministerul Sănătății a confirmat astăzi, 31 martie, depistarea a 55 noi cazuri de infectare cu noul Covid 19. Astfel, numărul persoanelor infectate în R. Moldova ajunge la 353. Până acum au fost confirmate decesul a patru persoane, dar și 22 de cazuri recuperate.