Principală  —  IMPORTANTE   —   Oficial: Cum puteți solicita suspendarea…

Oficial: Cum puteți solicita suspendarea temporară a măsurii e carantină pe teritoriul României

Cetățenii români și străini, care se află pe teritoriul Republicii Moldova și intenționează să călătorească în România, pot solicita suspendarea temporară a măsurii de carantină și prin e-mail, adresându-se Centrelor Județene de Conducere și Coordonare a Intervențiilor competente teritorial. Înainte de adresarea acestei solicitări, cetățenii străini trebuie să se asigure că se încadrează în excepțiile de la măsura interzicerii intrării în România.

Pentru suspendarea temporară a măsurii de carantină, cei interesați vor transmite pe adresa de e-mail cjcci@isujis.ro următoarele date necesare:

  1. Cerere de suspendare temporară;
  2. Date de contact ale solicitantului (nr. telefon, adresa e-mail) ;
  3. Copii ale cărților de identitate ale persoanelor pentru care se solicită suspendarea temporară de la măsura carantinării ;
  4. Data și, după caz, intervalul orar, la care se intenționează trecerea prin punctul de frontieră (intrare/ieșire);
  5. Punctul de trecere al frontierei tranzitat;
  6. Mijlocul de transport folosit (auto personal, nr. de înmatriculare, transport în comun rutier sau feroviar, transport aerian, etc.);
  7. Contractul de muncă în afara țării sau alt document echivalent, după caz ;
  8. Documente medicale justificative (dacă este cazul) ;
  9. Dovada programare, cu data și ora, eventual interval orar, la medic pentru investigații/tratamente sau proceduri medicale/consultații medicale care nu pot fi amânate (dacă este cazul);
  10. Documente care să dovedească celeritatea derogării de la măsura carantinării (certificat de deces sau alt document care să justifice solicitarea);
  11. de telefon de contact pentru a se putea solicita date suplimentare, dacă este cazul.

Pentru alte informații suplimentare, apelați la numărul de telefon permanent ISUJ – 0232.256.265.

Procedura descrisă mai jos este valabilă doar pentru situațiile care nu se încadrează în exceptările de la carantină, prevăzute în Hotărârea nr. 36 din 21.07.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, art. 3. Cetățenii care se încadrează în respectivele excepții nu trebuie să mai efectueze niciun demers suplimentar.Prin urmare, procedura se aplică doar cazurilor descrise la art. 5 alin. (1) din Hotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020, și anume: pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/ tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică – în program de hemodializă), preschimbare documente de identitate, părăsirea țării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporara a măsurii de carantină prevăzută la art. 2 și art. 4, pe baza documentelor justificative. Procedura de întocmire a cererii de exceptare de la măsura carantinei și documentele necesare se găsesc aici.

Cererea, cu documentele anexate, se transmite în funcție de punctul de trecere a frontierei utilizat, după cum urmează:

  • Pentru vama Sculeni (jud. Iași), la cjcci@isujis.rob.
  • Pentru vama Albița (jud. Vaslui), la cjcci@isuvaslui.roc.
  • Pentru vama Galați (jud. Galați), la co.isugl@gmail.com

Ambasada României în Republica Moldova face apel la responsabilitate și roagă eventualii solicitanți să verifice, înainte de a transmite e-mailul cu solicitarea, dacă și în ce excepții se încadrează, întrucât resursele umane care verifică aceste cereri sunt limitate și pot procesa, în timp util, un număr finit de cereri. Astfel, printr-o verificare prealabilă și atentă a cadrul legislativ, ne putem asigura că solicitările sunt întemeiate și că timpul alocat verificării acestora, de către Centrele Județene de Conducere și Coordonare a Intervențiilor, nu va fi consumat din cel necesar rezolvării unor situații deosebite, care impun prezența urgentă în România a persoanelor (cazuri medicale, situații familiale deosebite, alte călătorii imperative).