Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mesajul președintei Sandu după decesul…

Mesajul președintei Sandu după decesul lui David Sassoli, președintele Parlamentului European: „A fost un aliat în lupta noastră împotriva corupției”

Foto: presedinte.md

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a transmis, marți, un mesaj de condoleanțe după decesul preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli.

„Profund întristată să aud despre trecerea în neființă a lui David Sassoli, președintele Parlamentului European. A fost un susținător puternic al eforturilor de consolidare democratică din Moldova și un aliat în lupta noastră împotriva corupției. Cele mai profunde condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor săi”, a menționat Maia Sandu în mesajul postat în limba enegleză, pe Twitter.

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a murit la vârsta de 65 de ani, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia.

Fostul jurnalist și politician de centru-stânga italian era grav bolnav de mai bine de două săptămâni și a anulat toate activitățile oficiale pe care le avea pe agendă.

Sassoli a fost internat într-un spital din Italia luna trecută din cauza unei complicații grave cu privire la sistemul său imunitar. El a murit marți, la primele ore ale zilei, în spital din comuna italiană Aviano, a anunțat purtătorul de cuvânt al său, Roberto Cuillo, pe Twitter.

În septembrie 2021, Sassoli a fost dus la spitalul din Strasbourg, unde a fost tratat pentru un caz sever de pneumonie. În noiembrie 2021, și-a reluat atribuțiile politice.

Corriere della serra scrie că „antrenamentul lui în politică” a început de la o vârstă foarte fragedă. Jurnalist profesionist din 1986, Sassoli a fost director adjunct al Tg1 Rai. În 2009 a fost ales parlamentar european pe listele PD.