Principală  —  Ştiri  —  Social   —   MEC: Au fost aprobate noile…

MEC: Au fost aprobate noile Programe de examen pentru examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Comisia Națională de Examene a aprobat noile Programe de examen pentru examenele naționale de absolvire a gimnaziului, elaborate în contextul modernizării Curriculumului Național la disciplinele școlare, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

În sesiunea de examene din 2023, doar examenul național de absolvire a gimnaziului la Istoria românilor și universală va fi elaborat conform noii programe. Programele de examen la celelalte discipline de examen urmând a fi aplicate începând cu sesiunea de examene 2024.

Programele aprobate pot fi accesate pe site-ul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (https://ance.gov.md/), la rubrica Documente normative, sub-meniul Programe de examene.

Programele de examen sunt documente normative complementare Regulamentului cu privire la examenele naționale de absolvire a gimnaziului și vizează modalitatea de evaluare a candidaților la disciplina de examen, fiind destinate autorilor de teste, profesorilor, elevilor, conducătorilor instituțiilor de învățământ și tuturor factorilor interesați.

Anterior aprobării și publicării Programele de examen au fost supuse consultărilor publice fiind publicatepe site-ul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare și solicitate avize de la organele locale de specialitate în domeniul învățământului, de la instituțiile de învățământ general și de la alți reprezentanți ai mediului academic.

Ordinul MEC nr. 1159 din 25.11.2022 privind aplicarea Programelor de examen în sesiunea 2023 poate fi accesat aici.