Principală  —  IMPORTANTE   —   Măsurile privind regimul de intrare,…

Măsurile privind regimul de intrare, ședere și tranzit pe teritoriul României. Precizările Ambasadei României în R. Moldova

Ambasada României în R. Moldova anunță că, începând cu 1 august au fost efectuate modificări în legislația privind regimul carantinei, în sensul creșterii limitelor de vârstă pentru aplicabilitatea excepțiilor în cazul minorilor (de la 3 la 6 ani), respectiv introducerea unei noi excepții pentru membrii delegațiilor sportive.

Potrivit misiunii diplomatice, toți cetățenii R. Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei (de exemplu: ședere pe termen scurt, tranzit).

„Ambasada României în R. Moldova amintește că, începând cu 12 iulie a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României. Nu au fost introduse restricții privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor (…) Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din R. Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile (cu excepția celor vin din UE/ SEE/ Confederația Elvețiană)”, se arată într-o notă informativă.

De la măsura carantinei sunt scutite persoanele care fac dovada vaccinării (10 zile de la încheierea schemei), precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile.

De asemenea, se exclude de la măsura carantinei persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în România sau îmbarcării.

„Sunt prevăzute excepții de la aceeași măsură pentru o serie de alte categorii, detaliate în HCNSU nr. 43 și 51, disponibile mai jos. Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde (inclusiv R. Moldova) nu sunt plasați în carantină (nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație)”, se mai arată în nota informativă.

Notă: Ambasada recomandă tuturor persoanelor să se informeze doar din surse oficiale (https://stirioficiale.ro/informatii , https://www.cnscbt.ro/ , https://datelazi.ro/) cu privire la intrarea și șederea pe teritoriul României, înainte de începerea călătoriei, pentru a evita deplasarea până în punctul de trecere al frontierei și constarea neîndeplinirii condițiilor privind intrarea/ exceptarea de la măsura carantinei.

Cetățenii R. Moldova pot intra în Ucraina, inclusiv cu scopul tranzitării teritoriului ucrainean, cu excepția celor care revin din Federația Rusă și Republica India după data de 5 august curent, prezentând obligatoriu la punctul de trecere a frontierei de stat polița de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 sau cheltuielile de carantină, anunță Ambasada R. Moldova în Ucraina. Detalii aici