Principală  —  Ştiri  —  Social   —   „Instigare la discriminare”: Năstase va…

„Instigare la discriminare”: Năstase va trebui să își ceară scuze pentru instalarea crucifixului în incinta MAI

Foto: privesc.eu

Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității cataloghează drept „instigare la discriminare” instalarea crucifixului din incinta Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de către fostul ministru, Andrei Năstase. La 16 decembrie, Consiliul a emis o decizie prin care îi solicită lui Andrei Năstase să își ceară scuze publice pentru instigarea la discriminare pe criteriul de convingeri religioase, iar Ministerul Afacerilor Interne i se solicită să înlăture simbolistica religioasă din holul instituției.

Examinând circumstanțele cauzei, Consiliul notează că, prin instalarea crucifixului în holul unei instituții publice însoțită de declarațiile ministrului, precum că „toți cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”, ar constitui acel comportament prin care un demnitar public, prin autoritatea sa, intenționat ar fi încercat să impună „celor care poartă uniforma Republicii Moldova” convingerea religioasă pe care o împărtășește.

Deși Ministerului Afacerilor Interne a explicat că fiecare persoană are libertatea de a-și manifesta religia, iar simbolistica creștin-ortodoxă are loc important în istoria și cultura poporului R. Moldova, Consiliul subliniază că dreptul de manifestare a religiei și a ideilor nu este absolut. Acesta poate fi restrâns în cazul în care întinderea acestuia intră în conflict cu sau afectează drepturile și libertățile altor persoane.

„Consiliul este de opinia că expunerea simbolurilor religioase în instituțiile publice transmite indirect mesajul precum că toți angajații instituției împărtășesc o anumită religie, ceea ce ar putea deranja din punct de vedere spiritual/emoțional alți angajați ai ministerului, care împărtășesc alte religii inclusiv pe cei atei. Astfel, prezența simbolurilor religioase în instituțiile publice în care interacționează persoane cu viziuni diferite, nu ar trebui să fie acceptată. Consiliul notează că renunțarea la astfel de simboluri ar contribui la menținerea neutralității serviciului public și a principiului secularismului, asigurând, în egală măsură, coabitarea persoanelor cu viziuni diferite, ceea ce ar menține nivelul de toleranță necesar într-o societate democratică”, este precizat în decizia luată de Consiliu la 16 decembrie.

Decizia Consiliului poate fi însă cotestată la Judecătoria Chișinău. Contactat telefonic de Ziarul de Gardă, Andrei Năstase a declarat că nu a citit încă decizia Consiliului, așa că va reveni ulterior cu o reacție.