Principală  —  Ştiri  —  Social   —   INFOGRAFIC/ Ce reprezintă certificatul de…

INFOGRAFIC Ce reprezintă certificatul de integritate pe care trebuie să îl dețină candidații la parlamentare

Foto: TV8.md

Centrul de Resurse Juridice, în colaborare cu Asociația ADEPT, a elaborat un infografic despre certificatul de integritate: ce reprezintă acest certificat, cine este obligat să-l solicite și cine și în ce condiții îl eliberează.

Eliberarea certificatelor de integritate se efectuează la sediul Autorităţii, etajul 7, bir. 74, în zilele lucrătoare de la orele 13.00 până la orele 16.00. Solicitanţii certificatului de integritate, persoane fizice, care intenționează să candideze pentru ocuparea unei funcţii publice eligibile, pot depune cereri scrise adresate Autorității, semnate personal, pe suport de hârtie.

Solicitanţii certificatului de integritate, pentru funcţia de deputat în Parlament, depun la sediul Autorităţii cereri de eliberare a certificatului de integritate, semnate personal, cu anexarea copiei buletinului de identitate, de către solicitant sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit printr-o procură autentificată notarial.

În cazul depunerii cererii prin intermediul unui reprezentant împuternicit, acesteia i se vor anexa copia de pe buletinul de identitate al solicitantului autentificată notarial, procura autentificată notarial și copia de pe buletinul de identitate al reprezentantului împuternicit.

La depunerea cererii cu documentele anexate, solicitantul sau reprezentatul împuternicit al acestuia prezintă originalul buletinului său de identitate.