Igor Cujbă, angajat al „BPM Trade” – companie despre care ZdG a scris recent că a fost acuzată că întreprinde acțiuni de acaparare a pieței deșeurilor de metale, și-a dat demisia

Fostul director al Metalferos Igor Cujbă, angajat al „BPM Trade” – companie despre care Ziarul de Gardă a scris recent că a fost acuzată că întreprinde acțiuni de acaparare a pieței deșeurilor de metale, și-a dat demisia.
Igor Cujbă a declarat pentru ZdG că motivul pentru care a plecat de la „BPM-Trade” este presiunea mediatică asupra lui și a familiei sale, după ce compania a fost vizată în mai multe materiale de presă, fiind acuzată că ar fi preluat monopolul asupra pieței de metal uzat.
„Există influență psihologică asupra familiei și cred că nu avea rost să continui activități în domeniul metalurgic în R. Moldova”, a spus Igor Cujbă.
Anterior, Cujbă a negat faptul că ar fi directorul comercial al „BPM Trade”, spunând că este șef al unei secții din cadrul companiei.
Pe 18 februarie curent, ZdG a scris că o companie înregistrată în Rezina, „BPM-Trade”, dar cu oficiu la Chișinău, a fost acuzată că întreprinde acțiuni de acaparare a pieței deșeurilor de metale, dominată, până nu demult, de compania de stat Metalferos.
Guvernul de la Chișinău a fost acuzat, la rându-i, că ar favoriza apariția acestui monopol, după ce a trimis o scrisoare în adresa unor instituții europene, solicitând reluarea exporturilor de deșeuri metalice din UE către R. Moldova, export sistat în octombrie anul trecut, după ce a fost aprobat un nou regulament privind exporturile de deșeuri nepericuloase.
ZdG a solicitat explicații la acest subiect de la Comisia Europeană, de la autoritățile de la Chișinău, de la experți în domeniu, dar și de la compania vizată, acuzată de legături cu fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, cel care anterior, gestiona, prin intermediari, activitatea companiei de stat Metalferos.
Unul dintre liderii Platformei DA, Alexandr Slusari, a denunțat faptul că fostul director al companiei de stat Metalferos, Igor Cujbă, s-a angajat în calitate de director comercial la „BPM-Trade”, și a atras după sine pe mai mulți angajați. Alexandru Slusari mai atenționa că Metalferos ar fi pe cale să falimenteze, având și conturile blocate. Atunci, fostul director al Metalferos Igor Cujbă a spus că este angajat al „BPM Trade”, fiind șef al unei secții, negând că ar fi directorul comercial al companiei.