Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Greceanîi a convocat din nou…

Greceanîi a convocat din nou unii membri ai Guvernului în exercițiu într-o ședință privind achiziționarea vaccinului anti-COVID-19

Președinta Parlamentului R. Moldova, Zinaida Greceanîi, i-a convocat, astăzi, 5 martie, din nou pe unii membri ai Guvernului în exercițiu într-o ședință pentru a discuta acțiunile ce urmează a fi întreprinse în vederea demarării achiziționării lotului de vaccin anticoronavirus.

La ședință au participat prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, secretarul de stat de la Ministerul finanțelor Tatiana Ivanicichina, dar și secretarul de stat de la Ministerul sănătății, muncii și protecției sociale Tatiana Zatîc.

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a informat că sunt determinate resursele necesare pentru achiziționarea unui lot de cca 1 milion de doze de vaccin. În cel mai scurt timp vor demara procedurile ce se impun pentru procurarea acestora.

Responsabilii din cadrul Guvernului au emis luni, 1 martie, o nota informativă prin care anunță că președinta socialistă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat membrii Cabinetului de miniștri într-o ședință la care a fost discutată situația epidemiologică în legătură cu pandemia de COVID-19.

Reprezentații Guvernului susțin că în cadrul întrevederii, Greceanîi a solicitat „identificarea de urgență a posibilității de achiziționare a unui lot de 1 milion de doze de vaccin pentru vaccinarea cetățenilor”.

Start campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. Medic imunizat: „Mă simt bine și fericită că în sfârșit vaccinul a ajuns în R. Moldova”

La 2 martie a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova. La această primă etapă este efectuată imunizarea cadrelor medicale din secțiile de reanimare și terapie intensivă, precum și a personalului din cadrul secțiilor spitalicești cu profil COVID-19.

Campania de vaccinare a început după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Totodată, autoritățile din R. Moldova au recepționat ieri, 4 martie, lotul de 14.400 doze de vaccin AstraZeneca, prin intermediul platformei COVAX.