Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/VIDEO. Copiii din diasporă către…

FOTO/VIDEO. Copiii din diasporă către guvernare: „Voi deveni polițistă și vă voi prinde!”

Cetățenii R. Moldova aflați peste hotarele țării au anunțat proteste pentru astăzi, 26 august, în cel puțin 11 orașe din lume. Solidari cu cei de acasă au fost și moldovenii din Finlanda. La Helsinki diaspora a scandat în limba finlandeză: „Plahotniuc muista, kotisi on vankilassa!”, ceea ce în traducere înseamnă: „Plahotniuc, nu uita! Pușcăria-i casa ta!”.

Alături de părinții lor au fost prezenți și copiii din diasporă, care au ținut în mâini pancarte cu mesaje adresate guvernării: „Noi furăm doar zâmbete, dar voi?”, „Voi deveni polițistă și vă voi prinde!”, „Nu ne furați viitorul!”.

Mesajul de susținere transmis de moldovenii din Helsinki pentru cei de acasă:

Tot astăzi, 26 august, în orașul Nenagh din Irlanda s-au adunat în jur de 30 de persoane. Oamenii au adus pancarte și au scandat „Demisia!”, „Jos mafia!”, „Jos Guvernarea”, „Plahotniuc, nu uita, pușcăria-i casa ta”.