Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ Acordul de împrumut dintre…

FOTO Acordul de împrumut dintre R. Moldova și BERD, semnat: 23,5 milioane de euro vor fi oferiți pentru reabilitarea căilor ferate

Foto-simbol

Acordul de împrumut dintre R. Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) care prevede oferirea a 23,5 milioane de euro, pentru reabilitarea căilor ferate, a fost semnat, miercuri, 6 octombrie, la Chișinău.

Despre semnarea Acordului de împrumut a anunțat viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, care precizează că banii vor fi alocați pentru modernizarea infrastructurii căii ferate pe tronsonul Tighina-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești.

„Un Acord de împrumut dintre R. Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare am semnat, astăzi, cu directorul regional BERD, Matteo Patrone (…). Acest segment este cel mai aglomerat tronson de cale ferată din țară, care asigură tranzitul de mărfuri din România și Ucraina. Reanimarea sectorului abia începe. Gestionarea banilor eficient, cu maximă responsabilitate și disciplină, va face ca acest domeniu să capete o nouă imagine”, a declarat ministrul Andrei Spînu într-o postare pe Facebook.

Foto: Andrei Spînu/ Facebook

Pe 27 septembrie curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu a semnat decretul privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 2 la Acordul de împrumut dintre R. Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de circa 24 de milioane de euro, în vederea realizării Proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare. Detalii aici.

Amendamentul nr. 2 la Acordul de împrumut dintre R. Moldova și BERD, în vederea realizării Proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare a fost semnat, la Chișinău, pe 14 noiembrie 2014.

Pe 15 septembrie curent, Guvernul de la Chișinău a aprobat proiectul privind ratificarea Acordului dintre R. Moldova și BERD cu privire la finanțarea adițională în valoare de 24,8 milioane de euro pentru achiziționarea vaccinurilor.