Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ 5 788 de cetățeni…

FOTO 5 788 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 535 de persoane s-au imunizat cu prima doză

5 788 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 3 535 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 2 253 de persoane au fost imunizate cu a doua doză, anunță luni Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Potrivit autorităților din Sănătate, până acum în R. Moldova 718 759 de persoane au fost vaccinate cu ambele doze de ser.

Membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) au aprobat luni, 23 august, noi măsuri de sănătate publică, în scopul prevenirii cazurilor de infectare cu COVID-19. Potrivit CNESP, de la 1 septembrie 2021, instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal, învățământ profesional tehnic și universitar își vor desfășura activitatea cu prezența fizică a elevilor și studenților, în condițiile respectării măsurilor de sănătate publică dispuse de CNESP.

Pe 11 mai, în R. Moldova a început etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Procesul de imunizare se desfășoară în cadrul centrelor de vaccinare din țară, dar și prin organizarea echipelor mobile care se vor deplasa la persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea să se deplaseze în acest scop.

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova a început pe 2 martie, curent, după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.