Federica Mogherini: „Un sistem juridic solid trebuie să protejeze instituțiile de presă și jurnaliștii din întreaga lume”

Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, a declarat, la 2 noimebrie curent, cu ocazia Zilei Internaționale pentru abolirea impunității în cazul crimelor împotriva jurnaliștilor că  un sistem juridic solid trebuie să protejeze instituțiile de presă și jurnaliștii din întreaga lume. În același context, Mogherini face referire la cazurile răsunătoare de asasinare a jurnaliștilor în UE și nu numai. 

„Asasinarea în UE a jurnaliștilor de investigație Daphne Caruana Galizia și Jan Kuciak demonstrează că nicio regiune din lume nu este imună la acest fenomen. Aceste crime abominabile trebuie investigate în profunzime și aduse în fața justiției, la fel ca în cazul uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashhoggi în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. Am solicitat și ne așteptăm ca Arabia Saudită să coopereze la desfășurarea unei investigații riguroase, credibile și transparente și insistăm asupra necesității de se clarifica circumstanțele decesului său și de a fi trase la răspundere pe deplin toate persoanele responsabile de acest deces”, a spus Mogherini.

Totodată, Înaltul reprezentant UE a menționat că în multe țări există o tendință îngrijorătoare de a eroda și de a restrânge spațiul de existență al jurnalismului liber, adesea punându-se sub semnul întrebării, fără a se face nicio distincție, credibilitatea mass-mediei în general, în scopul discreditării și destabilizării activității acesteia.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Lider Moldovan

    De ce arată așa chinuită tânăra dnă Federica Mogherini? Numai ce i-a picat vestea, că dracii talpei iadului Plahotniuk vor să umple UE cu arabi cu pașapoarte moldovenești! Taman acum se gândește ce să facă…

  2. Reporter

    Articolele sunt bune. unele comentarii la ele sunt chiar foarte bune, dar uneori comentariile admise nu se afișează! Nu vă zgârciți să plătiți Programatorul! Ggârcitul plătește mai mult!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *