Două autoturisme, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Marea Britanie și Polonia, depistate de polițiștii de frontieră în punctele de trecere Sculeni și Leușeni
Două autoturisme, care figurau în bazele de date ca fiind furate din Marea Britanie și Polonia, au fost depistate de polițiștii de frontieră în punctele de trecere Sculeni și Leușeni. Pe numele șoferilor au fost inițiate cercetări pentru elucidarea circumstanțelor.
Potrivit Poliției de Frontieră, în dimineața zilei de 21 iunie, în PTF Sculeni, pe direcția intrare în R. Moldova, s-a prezentat un bărbat de 42 de ani, la volanul unui automobil Honda. Conform formalităților de control, polițiștii de frontieră au constatat că vehiculul este dat în căutare internațională de către autoritățile engleze.
„Șoferul, cetățean român, a fost luat prin surprindere la aflarea veștii. Acesta a declarat că și-a procurat mașina în luna noiembrie a anului trecut din Marea Britanie și de atunci a condus-o continuu fără probleme, având toate actele în regulă.
În cel de-al doilea caz este cercetată o conațională, de 50 de ani. Aceasta s-a prezentat în această noapte în PTF Leușeni pe direcția ieșire din țară. În urma controlului de frontieră a fost înștiințată că nu-și poate continua călătoria pe motiv că Mercedes-ul, în valoare de aproximtiv 100 000 euro, pe care îl conducea apare în baza de date a Interpol ca fiind furat din Polonia. Audiată, șoferița a declarat că și-a procurat autoturismul în leasing și, cel mai probabil, este dat în căutare deoarece nu a achitat ratele la timp”, precizează responsabilii din cadrul Poliției de Frontieră.
Ambele autoturisme au fost indisponibilizate pe teritoriile sectoarelor Poliției de Frontieră Sculeni și Leușeni până la finalizarea anchetelor. Conform Poliției de Frontieră, șoferii și-au continuat drumul în calitate de pasageri.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.