Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Domnica Manole: „Resping categoric toate…

Domnica Manole: „Resping categoric toate acuzațiile aduse în adresa mea”

În contextul alegerii lui Vladimir Țurcan în funcția de președinte al Curții Constituționale (CC), judecătoarea Domnica Manole respinge acuzațiile care i se aduc, „inclusiv totul ce s-a vorbit despre votul meu”.

Aceasta menționează că situația creată în urma alegerii președintelui Înaltei Curți este „îngrijorătoare”.

Manole susține că nu a știut despre tentative pentru favorizarea cuiva, așa cum a dezvăluit Liuba Șova.

„Resping categoric toate acuzațiile aduse în adresa mea, inclusiv și totul ce s-a vorbit despre votul meu. Nu sunt eu persoana față de care ar trebui să se înainteze asemenea învinuiri. Niciodată nu am acceptat și nu voi accepta vreodată anumite presiuni ilegale asupra mea. Nu am fost influențată de nimeni în exercitarea acestui vot. Eu, cât și colegii mei nu am fost informați și nu am cunoscut faptul că au existat posibile tentative pentru favorizarea votului. (…) Secretul votului la alegerea președintelui Curții Constituționale este un principiu constituțional,statuat în Constituție la art. 136 alin.3, motiv pentru care în calitatea mea de judecător constituțional, sunt obligată sa-l respect, indiferent de utilitatea sau logica acestuia. (…) În calitatea mea de judecător al CC, nu-mi pot permite sa-mi încalc jurământul pentru a-mi apăra propria persoană împotriva atacurilor mediatice la care sunt supusă, deoarece misiunea care mi-a fost încredințată este de a apăra ordinea constituțională, așa cum aceasta este edictată de Constituție”, a reacționat aceasta pe pagina sa de Facebook.

Potrivit declarațiilor Liubei Șova, Manole ar fi votat pentru Vladimir Țurcan, întrucât pe prima ar susținut-o doar Nicolae Roșca și ea însăși.

Judecătoarea Liuba Șova a făcut dezvăluiri, în cadrul unei intervenții în platoul TV8, despre procedura de vot de astăzi a președintelui Curții Constituționale (CC).

Potrivit acesteia, au existat anumite „recomandări” pentru a vota într-un anumit fel, iar decizia ca Vladimir Țurcanu să devină șef al Înaltei Curți „a fost luată în altă parte”.

Nicolae Roșca a înaintat-o pe Liuba Șova, care a propus ca Serghei Țurcanu să fie ales președinte al CC, iar el a refuzat. Ceilalți au refuzat să candideze, iar Vladimir Țurcanu „și-a autoînaintat candidatura”.

Aceasta susține că „eu m-am votat pe mine” și, cel mai probabil, candidatura ei a fost susținută și de către Nicolae Roșca, iar Țurcan ar fi fost ales de ceilalți patru judecători.

Vladimir Țurcan a fost ales luni, 19 august, în calitate de președinte al Înaltei Curți prin vot secret, pentru un termen de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor. În calitate de judecător care va exercita funcţiile preşedintelui în absenţa acestuia a fost aleasă Liuba Şova.

Noua componență a Curții Constituționale este formată din judecătorii Liuba Șova, Nicolae Roșca, Serghei Țurcan, Eduard Ababei, Domnica Manole și Vladimir Țurcan. Aceștia au depus jurământul de accedere în funcție vineri, 16 august. Cel puțin trei membri ai CC, inclusiv președintele, au afiliere politică: Vladimir Țurcan – membru al fracțiunii PSRM din Parlament, iar Nicolae Roșca și Domnica Manole au candidat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pe listele Blocului ACUM.