Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Doi parlamentari din PSRM și…

Doi parlamentari din PSRM și PDM, vizați în controalele ANI

Foto simbol

Inspectoratul de Integritate al ANI a inițiat proceduri de control pe aspectul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților în privința a doi deputați. În controale sunt vizați parlamentari din fracțiunile PSRM și PDM. Un deputat este verificat pentru posibila nerespectare a regimului juridic al averii, iar cel de-al doilea este vizat în procedura de control al incompatibilităților de funcție. ANI susține că numele acestora vor fi făcute publice după finalizarea procedurilor de control.

În cadrul controlului averii sunt verificați și un fost administrator al Aeroportului Internațional Chișinău, precum și un președinte de raion. Pe parcursul săptămânii trecute, alte trei controale au fost inițiate pe numele a trei primari din raioanele Ialoveni și Drochia.

În cadrul verificărilor inițiate figurează și un șef al unui Centrul de Sănătate Publică din raionul Cantemir.

Inspectorii de integritate au emis opt acte de constatare a încălcării regimurilor juridice al conflictelor de interese și incompatibilităților. Aceste încălcări au fost admise de un vicedirector de Spital raional, un fost director de Teatru din Chișinău, un fost șef de secție de cultură din Taraclia și alți trei primari din raioanele Soroca, Fălești. Aceștia au fost verificați și constatați cu conflicte de interese admise în timpul exercitării funcțiilor date, iar un consilier local din raionul Glodeni a deținut simultan încă o funcție.

În același timp, șapte cauze contravenționale au fost pornite pe numele a unui fost șef al IGP, vicepreședinte al raionului Strășeni, funcționar public din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, trei consilieri locali din Cricova municipiul Chișinău și un consilier local din raionul Șoldănești. Aceștia ar putea fi sancționați pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale.