• DOC/ Scandal cu iz socialist la Spitalul Raional Ungheni. Fostul șef a fost demis și numit în loc, un doctor care a făcut campanie pentru Igor Dodon

    DOC/ Scandal cu iz socialist la Spitalul Raional Ungheni. Fostul șef a fost demis și numit în loc, un doctor care a făcut campanie pentru Igor Dodon
    Foto: srungheni.md
    18 ianuarie 2021 | 20:02

    Mai mulți angajați ai Spitalului Raional Ungheni sunt indignați de faptul că la concursul pentru ocuparea funcției de director al spitalului a fost admis ca participant medicul Vladimir Popovici, care acum câteva zile a fost numit în funcția de director interimar al spitalului.

    Medicii susțin că Popovici are o reputație îndoielnică în rândul anagajaților, „are un trecut dubios și antecedente penale”, se arată într-o petiție semnată de aceștia și trimisă redacției Ziarului de Gardă.

    Între timp însă, concursul a fost amânat de Ministerul Sănătății, iar recent, Consiliul Raional Ungheni, condus de socialiști, a decis demiterea fostului director, Andrei Alexeev, aflat în ultimele zile ale mandatului său de 5 ani și numirea în funcție a medicului anestiziolog, Vladimir Popovici. În timpul campaniei pentru prezidențiale, Popovici a făcut campanie deschisă pentru candidatul Igor Dodon.

    Concursul pentru funcția de director al Spitalului Raional Ungheni a fost anunțat la sfârșitul anului trecut, iar pe 26 noiembrie 2020, Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care a admis 2 pretendenți la funcția de director: actualul șef al spitalului, Andrei Alexeev și medicul Vladimir Popovici.

    Decizia i-a revoltat pe mai mulți angajați ai spitalului care spun că este una ilegală și că medicul Popovici nu ar avea dreptul legal de a participa la acest concurs. Asta pentru că, de-a lungul timpului, Popovici ar fi comis mai multe infracțiuni, precum: depășirea atribuțiilor de serviciu, lipsa nemotivată de la serviciu, efectuarea intervențiilor chirurgicale în timp ce se afla în concediu de odihnă, motiv pentru care a fost sesizat Centrul Național Anticorupție.

    Astfel, semnatarii petiției solicită autorităților să revizuiască dosarul lui Vladimir Popovici la funcția de director al IMSP Spitalului Raional Ungheni, din motiv că ar denigra imaginea instituției, precum și a întregului colectiv de la muncă.

    „Cât despre încălcările angajatului Popovici V, sunt o sumedenie și anume lipsa nemotivată de la serviciu, efectuarea intervențiilor chirurgicale în timp ce se afla în concediu de odihnă, fapt ce trezește niște dubii mari privind motivul lor, și drept dovadă vom specifica încălcările comise numai pe perioada anului 2020:

    -Ordinul nr: 24 din 10 ianuarie 2020 emis de Instituția Medico Sanitară Public Spitalul Raional Ungheni, ,,Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare ,,Mustrare aspră”.
    -Ordinul nr: 125-p din 23 martie 2020 emis de Instituția Medico Sanitară Public Spitalul Raional Ungheni, ,,Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare ,,Mustrare aspră”.
    – Ordinul nr: 347-p din 20 octombrie 2020 emis de Instituția Medico Sanitară Public Spitalul Raional Ungheni, ,,Cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare ,,Mustrare aspră”,

    pentru aceste sumedenie de încălcări ultimul merita de fapt să fie concediat, însă din nou datorită legăturilor dubuioase ultimul continuie să activeze și chiar să pretindă la o funcție de conducere, având niște scopuri care credem că sunt ascunse.

    Prin urmare celor menționate mai sus, cerem să fie revizuit Dosarul pretendentului Popovici V, la funcția de Director al IMSP Spitalul Raional Ungheni, deoarece ultimul prin comportamentul și personalitatea sa denigrează imaginea instituției noastre cât și a întregului colectiv de muncă”, se arată în petiția transmisă Ziarului de Gardă de un grup de angajați care a solicitat să le fie protejată identitatea și care au trimis și mai multe documente confirmative.

    În plus, se spune în petiție, că doctorul Popovici a fost condamnat penal în 2016 pentru depășirea obligațiilor de serviciu după ce prelevase probe biologice de la un șofer depistat în stare de ebrietate la volan și care ulterior au dispărut fără urme. Pentru asta, noul șef interimar al Spitalului din Ungheni a primit o amendă de 400 de unități convenționale și privarea dreptului de a profesa pentru o perioadă de 2 ani.

    Sentință apel Popovici Ungheni by Ziarul de Gardă on Scribd

    Decizia Curții de Apel a fost confirmată ulterior și de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), care a decis irevocabil respingerea recursului medicului Popovici și păstrarea sentinței. În această perioadă, doctorul Popovici a lucrat timp de 2 ani la Grigoriopol după care a revenit la Spitalul din Ungheni după ce a trecut termenul sentinței.

    curtea supremă de justitie popovici by Ziarul de Gardă on Scribd

    Între timp, pe 14 ianuarie 2021 Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a emis un Ordin cu privire la suspendarea concursului pentru funcția de director al Spitalului Raional Ungheni.

    Întrebată de Ziarul de Gardă care este motivul pentru care a fost suspendat acest concurs și dacă ar avea legătură cu indignările angajaților Spitalului Raional Ungheni cu privire la activitatea lui Popovici, purtătoarea de cuvânt al MSMPS, Cristina Stratulat, ne-a comunicat că acest concurs a fost suspendat din motiv că un candidat s-a îmbolnăvit și așteaptă ca acesta să se însănătoșească pentru a relua concursul, fără a preciza despre cine este vorba.

    A doua zi, pe 15 ianuarie 2021 a fost convocată ședința Consiliului Raional Ungheni la care au participat 29 de consilieri. Cu 23 de voturi pro, activitatea directorului Andrei Alexeev a fost declarată nesatisfăcătoare, el fiind înlăturat de la conducerea Spitalului Raional Ungheni, iar Vladimir Popovici a fost numit director interimar. Împotriva acestei decizii au votat consilierii PAS, iar alți 3 consilieri s-au abținut, relatează Expresul.

    Potrivit publicației, luni, 18 ianuarie, „un grup de medici de la Spitalul Raional Ungheni a venit la Consiliul Raional, indignați de decizia luată. (…) Mulți dintre ei, susține doctorul Lucia Bulgaru, cea care luptă de aproape zece luni pentru sănătatea și viața pacienților infectați cu COVID-19 la Ungheni, sunt deciși să-și dea demisia – asta, în condițiile în care spitalul duce lipsă cronică de cadre medicale”.

    „Nu am nicio idee de ce am fost demis din funcție. Bănuiesc că ar fi vorba despre motive politice”

    Solicitat de Ziarul de Gardă, fostul director al Spitalului Raional Ungheni, Andrei Alexeev, spune că nu știe motivul pentru care a fost demis din funcție. Acesta crede că ar fi vorba despre o decizie politică. Cu un an și jumătate în urmă, Alexeev a fost decorat de fostul președinte Igor Dodon cu Ordinul „Gloria Muncii” pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul ocrotirii sănătății, contribuție la perfecționarea procesului curativ-profilactic și înalt profesionalism”

    „Nu am nicio idee de ce am fost demis din funcție. Nu mi s-a comunicat motivul. Din câte am înțeles, sunt consilieri cărora nu le-ar fi plăcut activitatea mea, cu toate că indicii de activitate sunt destul de buni atât în ultimele nouă luni, cât și în anul 2019. Deja despre topul spitalelor nu mai spun nimic, despre calificativul pe care mi l-a acordat MSMPS referitor la indicii de performanță. Nu m-a mustrat nimeni că nu mi-aș fi exercitat meseria așa cum trebuie. Au fost înregistrate niște plângeri, dar există vreo instituție medicală care nu are plângeri împotriva directorului?”, a spus Alexeev pentru ZdG.

    Alexeev susține că va candida în continuare la funcția de director.

    „Prima etapă – evaluarea dosarelor, a fost făcută. Deja așteptăm etapa a doua, fiindcă s-a îmbolnăvit colegul meu (…) Bănuiesc că ar fi vorba despre motive politice”, a mai spus Alexeev.

    Contactat de Ziarul de Gardă, directorul interimar al Spitalului Raional Ungheni, Vladimir Popovici, când a auzit că suntem de la ZdG a spus că este ocupat și va reveni cu un apel telefonic peste câteva minute.

    „Eu sunt om cinstit și îmi plac doar lucrurile cinstite. Eu nu mă ocup cu murdării”

    Ulterior, Popovici a revenit cu un apel telefonic și a declarat pentru Ziarul de Gardă că respinge acuzațiile aduse la adresa sa de către angajații spitalului.

    „Dumneavostră puteți să veniți la Ungheni? Să nu vorbim la telefon și să vă convingeți că aceste lucruri sunt false. Foarte multe dintre acestea sunt false. Eu știu cine a scris despre mine – oamenii care sunt implicați în lucruri murdare, de aceea, ei au scris”, a spus Popovici pentru ZdG.

    Întrebat despre decizia Curții de Apel Bălți prin care a fost condamnat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, Popovici a venit cu următoarea reacție.

    „În privința acestor decizii noi putem să vorbim altfel. Acolo e cu totul altceva. Asta a fost. Asta nu e penal. Astea sunt lucruri care nu trebuiesc discutate la telefon. Și am să vă lămuresc toată situația și o să fiți de acord cu mine. Oamenii care au scris despre mine, sunt câțiva oameni din colectiv care îl susțin pe fostul director și care nu vor schimbări democratice. Lor le trebuie oameni care să acopere totul, și decesele oamenilor, și diferite scheme. Acesta e motivul pentru care ei se revoltă”, a mai spus Popovici.

    De asemenea, Popovici a mai spus pentru ZdG, că Alexeev ar fi pus paznicii și infermierii ca să-l urmărească.

    „Tot timpul am fost urmărit: de paznici, de infermieri. Cât timp a fost el director tot timpul am fost presat, nu numai eu, dar și câțiva oameni din spital. Aceștia din urmă, au fost nevoiți să plece din instituție. Noi nu avem ginecologie, nu avem secție de COVID. Eu m-am îmbolnăvit din cauza condițiilor din spital (…) Eu aș vrea ca dvs să veniți aici ca să vedeți realitatea. “, a mai spus Popovici.

    În campania electorală din cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie, Vladimir Popovici l-a susținut public pe Igor Dodon venind și cu un mesaj public ce a fost distribuit pe rețelele sociale și televiziunile afiliate socialiștilor.

    Întrebat de Ziarul de Gardă dacă numirea lui în funcția de director interimar al spitalului ar avea vreo legătură cu susținerea publică pentru Dodon, Popovici a spus pentru ZdG că nu ara vea vreo legătură.

    Am vrut să obținem și o reacție de la președintele raionului Ungheni, Ghenadie Mitriuc, pentru a afla de ce a fost demis din funcție Andrei Alexeev, însă contactat de ZdG, Mitriuc a spus să-l telefonăm mai târziu pentru că se află la locul de muncă. Ulterior, ZdG l-a telefonat de câteva ori pe Mitriuc, însă acesta ne-a respins toate apelurile.

    Potrivit unor surse, în timpul campaniei electorale pentru Președinție, Mitriuc, cel care a condus staff-ul electoral al lui Igor Dodon în raionul Ungheni i-a cerut șefului spitalului să transmită un mesaj video de susținere a candidatului socialist. Acesta însă a refuzat, iar șeful raionului i-ar fi promis că-l va demite, lucru care s-a întâmplat recent.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Comisia pentru investigarea circumstanțelor atacului de tip raider asupra băncilor și companiilor de asigurări a prezentat raportul în plenulul Parlamentului

    Raportul Comisiei de anchetă pentru investigarea tuturor circumstanțelor preluării forțate (atac de tip raider) a acțiunilor băncilor comerciale, companiilor de asigurări/reasigurări din Republica Moldova, exer…
    Comisia pentru investigarea circumstanțelor atacului de tip raider asupra băncilor și companiilor de asigurări a prezentat raportul în plenulul Parlamentului

    DOC/ În atenția călătorilor: intră în vigoare noi reguli de trecere a frontierei de stat

    Poliţia de Frontieră informează cetăţenii despre ultimele modificări stipulate în Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinară în Sănătate Publică din 4 martie 2021 cu privire la regulile de intrare în R. Moldova…
    DOC/ În atenția călătorilor: intră în vigoare noi reguli de trecere a frontierei de stat

    VIDEO/ R. Moldova a recepționat primul lot de vaccin anti-COVID-19, achiziționat prin intermediul platformei COVAX

    Autoritățile din R. Moldova a recepționat astăzi, 4 martie, lotul de 14.400 doze de vaccin AstraZeneca, procurat prin intermediul platformei COVAX. Prezentă la eveniment, Maia Sandu, președinta R. Moldova, a de…
    VIDEO/ R. Moldova a recepționat primul lot de vaccin anti-COVID-19, achiziționat prin intermediul platformei COVAX

    MSMPS: Peste 3800 de cadre medicale au fost vaccinate până acum împotriva COVID-19

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță că până acum au fost vaccinate împotriva noului coronavirus 3849 de cadre medicale. Potrivit MSMPS, în 24 de ore au fost imunizate 1245 de medi…
    MSMPS: Peste 3800 de cadre medicale au fost vaccinate până acum împotriva COVID-19

    OMS înregistrează o creştere a cazurilor noi de COVID-19 în Europa după şase săptămâni de declin

    Numărul de noi cazuri de COVID-19 creşte din nou în Europa, după şase săptămâni de declin, a anunţat joi conducerea regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters. „Constatăm o recrudesce…
    OMS înregistrează o creştere a cazurilor noi de COVID-19 în Europa după şase săptămâni de declin