Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Medicii din spitalele raionale…

DOC Medicii din spitalele raionale Ceadîr-Lunga și Comrat refuză să le fie administrat vaccinul AstraZeneca. Directoarea spitalului din Comrat neagă aceste informații

Foto-simbol

Medicii din spitalele raionale Ceadîr-Lunga și Comrat refuză să le fie administrat vaccinul AstraZeneca. Cel puțin, asta se arată în demersurile efectuate de conducerile acestor instituții către Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

Astfel, conducerea Spitalului Raional Ceadîr-Lunga și cea a Spitalului Raional Comrat au formulat la 1 martie curent câte un demers către directorul interimar al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Vasile Guștiuc, prin care anunță că lucrătorii medicali din cadrul celor două instituții refuză să le fie administrat vaccinul AstraZeneca.

„Administrația Spitalului Raional Comrat vă aduce la cunoștință că la momentul actual în cadrul Centrului COVID-19 și în cadrul secției de terapie intensivă nu sunt lucrători medicale, care, benevol, ar vrea să le fie administrat vaccinul AstraZeneca. Vă rugăm să nu expediați către spitalul nostru vaccinul menționat (AstraZeneca). În cazul în care, în cadrul instituției noastre, vor apărea lucrători medicali care vor vrea să se vaccineze cu acest vaccin, vă vom expedia o solicitare în care vom indica de câte doze avem nevoie”, menționează Nina Railean, directoarea spitalului din Comrat, în demersul formulat către conducerea ANSP.

Ziarul de Gradă a încercat să afle mai multe informații de la directoarea spitalului din Comrat, Nina Răilean, însă, aceasta nu ne-a răspuns la apeluri, fiind telefonată în repetate rânduri.

Nina Railean a declarat astăzi, 2 martie, pentru Jurnal TV, că medicii din Comrat nu refuză să se vaccineze cu AstraZeneca și că procesul de imunizare va începe după instruirea cadrelor medicale.

„Cine a spus că noi refuzăm? Abia acum ni s-a spus că au fost primite vaccinurile. Ieri au avut loc seminare de instruire. Trebuie să instruim personalul”, a spus Răilean.

De asemenea, la întrebarea de ce a cerut ca vaccinul AstraZeneca să nu fie distribuit în instituția pe care o conduce, Răilean a declarat pentru Jurnal TV, că informația a fost interpretată greșit.

„În documentul semnat de mine mai este o propoziție. Băieți, voi mințiți. În acest caz eu nu voi mai vorbi cu voi”, a spus directoarea.

În demersul expediat de către directoarea Spitalului Raional Ceadîr-Lunga, Natalia Popazoglo, se menționează că lucrătorii medicali din cadrul instituției refuză să se vaccineze împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca.

Deocamdată, nu am reușit să obținem o reacție din partea directoarei Spitalului Raional Ceadîr-Lunga.

De asemenea, Sănătate Info notează că și medicii de la Vulcănești refuză să se imunizeze cu vaccinul european AstraZeneca și-l așteaptă pe cel produs de Rusia, Sputnik-V.

Directoarea Spitalului Raional Vulcănești, Ana Brânza, a declarat pentru Sănătate Info, că medicii așteptau vaccinul Pfizer sau Sputnik-V. Acum însă, aceștia refuză categoric să se vaccineze cu AstraZeneca.

„Știți, până în ultimul moment se vorbea că va ajunge Pfizer. Acum lumea este dezorientată. Așa mi-au spus toți. Din cauza că nu putem să strângem lumea la adunare, am rugat medicul epidemiolog să meargă la fiecare etaj din spital și să vorbească despre vaccinul acesta. Ei mai mulți refuză. Noi avem foarte puțini care vor să se vaccineze, majoritatea refuză. În total am 280 de angajați, în ATI sunt 12 persoane. Noi Centru COVID nu avem, suntem mai protejați”, a declarat Brânza pentru Sănătate Info.

Tot astăzi, mai mulți deputați socialiști ar fi distribuit pe canalele lor de Telegram demersurile efectuate de conducerile acestor insituții prin care își exprimă refuzul de a se vaccina împotriva COVID-19 cu AstraZeneca.

Marți, 2 martie, a început campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova. La această primă etapă va fi efectuată imunizarea cadrelor medicale din secțiile de reanimare și terapie intensivă, precum și a personalului din cadrul secțiilor spitalicești cu profil COVID-19. Prima persoană imunizată în R. Moldova este Alexandru Botezatu, șef al Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

Tot marți, 2 martie, 751 de cadre medicale au fost vaccinate împotriva COVID-19.

Campania de vaccinare începe după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

Startul campaniei de vaccinare a fost dat la Spitalul Clinic Republican din Chișinău.

Cele peste 21 de mii de doze de vaccin au fost distribuite Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, precizează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS).

Conform Planului Național de Imunizare, vaccinul va fi distribuit către instituțiile medico-sanitare publice (prin intermediul Centrelor de Sănătate Publică Teritoriale) și va fi lansată prima etapă a campaniei de vaccinare. 

Prima etapă de vaccinare prevede imunizarea cadrelor medicale din secțiile de reanimare și terapie intensivă, precum și a personalului din cadrul secțiilor spitalicești cu profil COVID-19. Apoi, va fi vaccinat tot personalul medical, adaugă MSMPS.

Potrivit deciziei Guvernului de la București, cele peste 21 de mii de doze de vaccin constituie prima tranșă din cele 200 de mii de doze pe care România le va oferi ca ajutor umanitar locuitorilor R. Moldova.

Această donație de vaccin face parte din pachetul de sprijin pentru R. Moldova anunțat de președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei sale oficiale la Chișinău în data de 29 decembrie 2020 și este un sprijin esențial pentru personalul medical din sistemul de sănătate al R. Moldova, care se află în prima linie a luptei împotriva COVID-19.

De asemenea, Uniunea Europeană a alocat un pachet în valoare de 128 de milioane de euro pentru a ajuta R. Moldova în lupta împotriva crizei COVID-19, livrând materiale și echipamente medicale, oferind sprijin pentru consolidarea sistemului de sănătate și redresarea economică,
precum și susținerea grupurilor vulnerabile.

La 26 februarie, MSMPS a primit o notificare de la platforma COVAX, prin care a fost confirmată livrarea primului lot de vaccinuri împotriva COVID-19 pentru R. Moldova.

În perioada 28 februarie – 3 martie, în țară ar urma să ajungă 14.400 doze de vaccin AstraZeneca.