Mai multe localități din R. Moldova vor obține statut de stațiune balneoclimaterică
Satele și orașele din R. Moldova care întrunesc condițiile climaterice, balneologice și prezintă o importanță pentru sănătatea și odihna populației vor putea obține statut de stațiune balneoclimaterică.
Un astfel de proiect a fost adoptat în lectura a doua, lectură finală la ședința Parlamentului de miercuri, 4 februarie.
Documentul prevede ca statutul de stațiune balneară a localităților din R. Moldova să fie acordat prin hotărâre de Guvern. Totodată, acestea vor fi propuse de către consiliile locale, cu consultarea cetățenilor din localitatea vizată, în baza normelor tehnice unitare adoptate de Executiv.
„Proiectul vizează și dezvoltarea economico-socială a localităților din țară, în scopul exploatării raționale și valorificării durabile a substanțelor minerale terapeutice. De asemenea, presupune dezvoltarea turismului în sate și orașe”, menționează auutorul.
Potrivit autorului, deputatul socialist Vlad Batrâncea, zonele vor avea un regim special de administrare, vor atrage noi investiții, fapt care va contribui la modernizarea zonelor și asigurarea cetățenilor cu noi spații, care vor oferi servicii de sănătate și agrement.
Proiectul integral: