Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (doc) Cât va costa reforma…

(doc) Cât va costa reforma guvernului

Ieri, 8 iunie, Guvernul a introdus în grabă pe agendă proiectul de lege privind reforma administrației publice centrale. Acesta prevede ca în urma reformării din 16 ministere să rămână doar 9, iar funcția de viceministru să fie exclusă şi înlocuită cu cea de secretar de stat.

Proiectul de lege prevede suprimarea funcției de viceministru, ceea ce va implica alocări financiare suplimentare de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor ce țin de executarea art. 17 din Legea  nr.99 din 16 iulie 2010  cu privire la  statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică care prevede că la expirarea mandatului, în caz de demisie, revocare sau eliberare din funcție, persoana cu demnitate publică beneficiază de o indemnizație unică egală cu 2 salarii ale funcției, dacă legea specială ce reglemetează activitatea acestei persoane nu prevede alt cuantum al indemnizației. Astfel, din numărul total de 38 de funcții de viceministru ocupate în prezent, de indemnizația de 2 salarii de funcție vor beneficia 38 de persoane , ceea ce implică cheltuieli din bugetul de stat de circa 1,2 mil. lei.

Totodată,  din bugetul de stat sunt planificate resurse financiare  în sumă de 40 mil. lei, din care vor fi acoperite cheltuielile aferente implementării proiectului de lege. Pe măsura implementării proiectului de lege cu privire la Guvern, ar putea apărea și alte implicații financiare pentru bugetul public național, care vor fi estimate ulterior.