DOC/ ANI a încetat procedura de control al averii și intereselor personale în privința ex-ministrului Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a încetat procedura de control al averii și intereselor personale în privința ex-ministrului Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici.
Potrivit actului de constatare, publicat de ANI, pe numele lui Gaburici a fost depusă o sesizare pentru o posibilă încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, prin nedepunerea declarației de avere și interese personale pentru anul 2019.
Controlul averii și intereselor personale s-a efectuat în privința lui Gaburici și ai membrilor familiei acestuia pentru perioada 10 ianuarie 2018 – 8 iunie 2019.
„(…) Urmare a verificării informației acumulată în perioada supusă controlului cu privire la modificările patrimoniale intervenite, a cheltuielilor declarate din declarațiile de avere și interese personale, a datelor și documentelor furnizate de către bănci, care la rândul lor, au fost analizate prin contrapunere cu datele/documentele prezentate de la autoritățile competente, inspectorul de integritate a stabilit că familia Gaburici a dobândit o avere care constă în echivalentul bănesc a bunurilor, precum și a suportat cheltuieli în sumă totală de 2 364 968 de lei”, se arată în document.
Conform ANI, analizând materialele dobândite în cadrul controlului, inspectorul de integritate a ajuns la concluzia că cele indicate supra nu trezesc o bănuială privind săvârșirea unei infracțiuni sau încălcarea legislației fiscale.
„Se încetează procedura de control al averii și intereselor personale în privința lui Chiril Gaburici, ex-ministru al Economiei și Infrastructurii. Se notifică Chiril Gaburici despre obligativitatea depunerii declarațiilor rectificate în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a actului de constatare (…)”, se arată în actul de constatare emis de ANI.
Chiril Gaburici a deținut funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii în perioada 10 ianuarie 2017 – 9 iunie 2019. Acesta a deținut și funcția de prim-ministru al R. Moldova.
Gaburici şi-a anunţat demisia din funcţia de prim-ministru în iunie 2015, la o zi după ce a fost audiat de procurori în dosarul penal privind studiile sale şi la trei luni şi jumătate de la apariţia în ZdG a articolului „CV-ul necenzurat al premierului”, care a scos la iveală mai multe detalii necunoscute din trecutul acestuia. Acel articol a adus cu el mai multe întrebări, la care Gaburici s-a tot eschivat să răspundă, deşi era luat la întrebări la aproape fiecare apariţie publică. Iniţial, Gaburici evita să vorbească despre examenele de bacalaureat, apoi despre diploma cu care a ajuns la facultate, pentru ca mai apoi să evite să răspundă dacă acea diplomă este sau nu falsă. Într-un final, singurul răspuns pe care a putut să-l dea opiniei publice a fost… demisia.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.