Principală  —  IMPORTANTE   —   Deputatul român, originar din R.…

Deputatul român, originar din R. Moldova, Constantin Codreanu, implicat într-un accident în drum spre Iași

Deputatul român, originar din R. Moldova, Constantin Codreanu, a fost victima unui accident rutier în timp ce se întrepta spre Iași. Parlamentarul a declarat că s-a ales cu fracturi în zona lombară și un traumatism cranio-facial.

În urma impactului, Dacia Duster în care mă aflam a fost avariată complet. Șoferul s-a ales cu traumatism cranio-facial. Eu, dat fiind faptul că mă aflam pe bancheta din spate, m-am ales cu fracturi în zona lombară și un traumatism cranio-facial.

S-a demonstrat o teorie bine cunoscută: poți să respecți toate regulile din lume, dar e suficient să fie un nebun care le încalcă pentru ca accidentul să se producă. Șoferul care l-a provocat va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, a scris preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, din Parlamentul României, Constantin Codreanu, pe pagina sa de Facebook.

Codreanu a ținut să mulțumească mai multor persoane care au intervenit să-i ofere primul ajutor după impact.