Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Curtea de Conturi atestă deficiențe…

Curtea de Conturi atestă deficiențe în utilizarea banilor publici pentru infrastructura drumurilor

Curtea de Conturi atestă deficiențe în utilizarea banilor publici pentru infrastructura drumurilor, concluzie la care s-a ajuns după examinarea unui raport la acest subiect.

Curtea de Conturi concluzionează că evaluarea procesului de administrare a resurselor financiare aferente infrastructurii drumurilor de către autoritățile publice de nivelul întâi și de nivelul doi, relevă neconformități la planificarea lucrărilor de întreținere și reparație a drumurilor, neconcordanțe cu prevederile strategiilor din domeniu, dar și neconformități la estimarea și planificarea obiectivelor de achiziții, la etapele de atribuire, de executare și de monitorizare a contractelor de antrepriză, cu raportarea rezultatelor de comportare a construcțiilor.

Funcționalitatea sistemului de administrare a resurselor destinate pentru infrastructura drumurilor nu este asigurată conform unui cadru uniform de execuție și raportare fapt ce permite, în unele cazuri, utilizarea resurselor contrar cerințelor normative. Totodată, gestiunea fondurilor publice și patrimoniale este defectuoasă.

Monitorizarea selectivă a procesului de administrare a resurselor financiare și patrimoniale, deficiențele în activitățile de achiziții publice și lipsa pârghiilor de constrângere au constituit factorii de bază care au condiționat neconformitățile constatate, cu efecte păguboase asupra intereselor publice, susțin reprezentanții Curții de Conturi.

Nu sunt efectuate lucrări de investigare a rețelei de drumuri publice, inclusiv de precizare a lungimii acestora, cu corelarea acestor date la formula de calcul a transferurilor. Autoritățile raionale nu dețin o bază documentară pentru aceste obiective, inclusiv ce ține de pașapoartele tehnice și rapoartele de evaluare tehnică, fișe de evidență a mijloacelor fixe și alte date informaționale.

Auditul mai relevă o strategie de întreținere a drumurilor nu este adoptată de niciun consiliu raional, iar procesul de monitorizare de către autoritățile publice locale a termenelor perioadei de garanție, pentru fiecare obiect contractual, este unul deficient.

Perfectarea proceselor-verbale de Comisiile de recepție finală au un caracter formal, nefiind întocmite corespunzător și nefiind anexate documentele examinate, iar post-garanția odată cu recepția la terminarea lucrărilor de-facto devine una definitivă, lipsind condițiile obligatorii de monitorizare din partea APL.

Auditul a mai constatat că, nicio autoritate publică locală de nivelul I și II auditată, prin Comisia de recepție finală, nu a examinat în mod obligatoriu concluzia investitorului privind comportarea construcțiilor şi instalațiilor aferente acestora în exploatare, în perioada de garanție, inclusiv viciile depistate şi remedierea lor.