Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cum motivează IGP suspendarea din…

Cum motivează IGP suspendarea din funcție a polițiștilor care și-au exprimat susținerea pentru Guvernul Sandu

Șase polițiști care și-au exprimat anterior susținerea pentru Guvernul Sandu, au fost suspendați din funcție. Totodată, pe acest caz, a fost pornită și o anchetă de serviciu. Inspectoratul General al Poliției (IGP) susține că decizia a fost luată „în urma unor încălcări ale regulamentelor interne de serviciu”.

„În urma acțiunilor întreprinse astăzi,  la sediul Direcției din care fac parte cei 6 polițiști care și-au exprimat public viziunile politice, încălcând jurământul polițistului, infirmăm declarațiile celor care încearcă să denigreze imaginea Poliției și comunicăm despre faptul că percheziții în această subdiviziune nu s-au făcut, iar intervenția polițiștilor a fost necesară în strictă conformitate cu legea”, se preciează într-o reacție a IGP.

Poliția precizează că subdiviziunea din care fap parte cei șase angajați care susțin Guvernul Sandu, dispune de informații care cad sub incidența secretului de stat și dosare ale persoanelor aflate sub protecție. Respectiv, a fost necesară intervenția polițiștilor „pentru a preveni unele incidente care ar pune în pericol viața și securitatea martorilor, dar și scurgerile de informații care eventual pot apărea în spațiul public”.

IGP mai menționează că aceste acțiuni se încadrează în măsurile de securizare a informației pe care o deține această subdiviziune.

La 11 iunie, șase angajați din cadrul Direcției protecția martorilor, pentru anticiparea unor abateri grave ale legislației, și-au anunțat public susținerea pentru Guvernul Maiei Sandu. Ulterior, la 12 iunie, aceștia au declarat că au fost supuși perchezițiilor și suspendați din funcție.