Principală  —  Ştiri  —  Social   —   CSE va decide marți dacă…

CSE va decide marți dacă permite oficierea slujbelor și dacă ridică regimul de carantină în unele localități

Marți, 5 mai, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) urmează să decidă dacă permite, începând de duminica viitoare, oficierea slujbelor în curțile bisericilor, a anunțat luni, 4 mai, premierul Ion Chicu după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de COVID-19.

Totodată, șeful Executivului a menționat că, după ce specialiștii vor da verdictul, mâine ar putea fi luată decizia de a ridica regimul de carantină în unele localități din raioanele Ștefan Vodă și Soroca.

Chicu susține că, potrivit datelor raportate la ședința de astăzi, în mare parte, cetățenii respectă normele impuse, dar sunt semnalate aglomerații în parcuri și alte locuri.

De asemenea, prim-ministrul a declarat că la ședința de mâine va fi discutat subiectul privind consecințele precipitațiilor din ultimele zile și acordarea, în caz de necesitate, a sprijinului financiar.

Astăzi, în R. Moldova au fost confirmate alte 127 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, fiind procesate 696 de probe. Prin urmare, în total au fost înregistrate 4248 de cazuri confirmate în condiții de laborator, cazuri active fiind 2693.

Totodată, a fost înregistrat un focar în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” din Chișinău, unde 11 lucrători medicali din Secția neurologie au fost infectați cu noul coronavirus. Totuși, activitatea secției nu va fi sistată, potrivit ministrei Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, pentru că va fi schimbată echipa.

În același timp, de mâine își reia activitatea Spitalul Raional Ștefan Vodă. Dumbrăveanu a precizat că „inițial va fi activată Secția chirurgie, ulterior celelalte”.