Principală  —  IMPORTANTE   —   COVID-19/ Vicepremierul pentru Reintegrare: Nu…

COVID-19 Vicepremierul pentru Reintegrare: Nu putem să asigurăm că datele care vin de la Tiraspol corespund realității

Imagine - simbol

Autoritățile de la Chișinău afirmă că nu pot garanta veridicitatea datelor cu privire la situația pandemică din regiunea transnistreană și numărul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a declarat, în cadrul ediției din 21 septembrie a emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, că „nu există niciun secret că autoritățile de facto din regiunea transnistreană nu au dorit să comunice cu noi nici pe subiectul legat de domeniul medical”.

„Există un laborator în regiunea transnistreană, dar acesta nu este acreditat. A fost propus ca, deci, comunicarea între medici să fie făcută la nivel de experți, lucru care a fost refuzat continuu și astăzi nu avem niciun grup de lucru pe domeniul sănătății.

La începutul pandemiei materialul biologic era testat în laboratoarele de la Chișinău, după procurarea testelor de către Tiraspol se fac teste, dar noi nu putem să asigurăm că acele date care vin de la Tiraspol corespund realității. Exista o perioadă în care Tiraspolul nici nu comunica public numărul persoanelor vindecate, la început erau doar persoanele care au fost testate pozitiv de COVID-19 și ulterior decesele, am avu câteva cazuri în care am transferat pacienții în stare gravă la Chișinău.

La Tiraspol nu există spitale care ar putea să ofere asistență în domeniul oncologic sau cardiologic, de aceea este inevitabil să reiterăm mesajul pe care l-am făcut multiple ori: este necesară o conlucrare la nivel medical între experți.

Vizita OMS în regiunea transnistreană a expus un set de recomandări, chiar dacă Tiraspolul spunea că este doar o filă, contează conținutul acestor recomandări. Au fost formulate recomandări pe partea de laborator, protocoale de tratament, capacitatea și consolidarea necesității spitalelor.

Nu știm dacă Tiraspolul va accepta ca laboratorul lor să fie inclus în sistemul de referință și de verificare a datelor cu privire la situația COVID-19”, a menționat Lesnic, adăugând că în stânga Nistrului există suficiente medicamente.

Conform informațiilor prezentate de așa-zisul Minister al Afacerilor Interne de la Tiraspol, în ultimele 24 de ore, în regiunea transnistreană au fost confirmate 18 cazuri noi de COVID-19, numărul total fiind de 3045, dintre care 81 de decese și 2111de recuperări.

În total, conform datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în R. Moldova au fost înregistrate 46.796 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, dintre care 35.018 oameni s-au tratat, iar 1211 au decedat.