CMC a votat aprobarea contractului de împrumut între Î.M. „Autosalubritate” și BERD pentru implementarea proiectului „Deșeuri solide Chișinău”

Consiliul municipal Chișinău a aprobat astăzi, 20 octombrie, în ședință contactul de împrumut între Î.M. „Autosalubritate” și Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD), în valoare de 9 milioane de Euro și un grant de 5 milioane de Euro, pentru implementarea proiectului „Deșeuri solide Chișinău”.
Termenul de rambursare a creditului este de 12 ani, inclusiv 3 ani perioada de grație, calculați la data semnării contractului.
Potrivit responsabililor de la Primărie, sursa de finanțare pentru rambursarea împrumutului bancar, a dobânzii și comisioanele va fi asigurată prin ajustarea anuală a tarifelor pentru colectarea și transportarea deșeurilor, de către persoanele fizice și cele juridice.
Planul general de finanțare al proiectului prevede: împrumut BERD în sumă de 9 milioane de Euro, împrumut BEI (Banca Europeană de Investiții) – 9 milioane de Euro, de care va beneficia APL Chișinău, sub formă de credit nerambursabil, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, ca parte integrantă a Proiectului de Gestionare a Deșeurilor pe țară și partea de grant, în valoare de 5 milioane de Euro.
Contribuția municipalității pentru susținerea Proiectului este de 7,96 milioane Euro, dintre care 1,5 milioane au fost deja investiți, susțin reprezentanții Primăriei.
În baza suportului oferit de către cele două instituții bancare europene, în cadrul Proiectului „Deșeuri solide Chișinău” vor fi realizate lucrări privind recultivarea gunoiștii provizorii de la Ciocana, securizarea poligonului de la Țânțăreni în corespundere standardelor UE; investiții în renovarea infrastructurii comunei Țînțăreni; modernizarea parcului de autospeciale cât și a infrastructurii pentru transportarea deșeurilor din oraș; modernizarea stației de transfer și instalarea unei linii de sortare manuală a deșeurilor reciclabile colectate separat.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.