Cititorul de Gardă: După ce, de la 1991 încoace, a fost în audiență la toți miniștrii Apărării, a decis să apeleze Ziarul de Gardă
Constantin Furtună, fost angajat al Armatei Naționale, a contactat ZdG după ce, timp de 27 de ani, se află într-un rând la Ministerul Apărării, pentru asigurarea cu o locuință. „O viață am muncit în sistemul Apărării și acum am ajuns, după 27 de ani de așteptare, să locuiesc la mama mea, într-o cămară”, spune Constantin Furtună, indignat de faptul că, și după ce a fost în audiență la toți miniștrii Apărării care s-au aflat în funcție în cei 30 de ani de Independență a R. Moldova, problema sa rămâne nesoluționată.
„Ultima dată, mi-au spus că sunt al patrulea în rândul comun pentru locuințe. Asta înseamnă că aș fi asigurat cu un loc de trai abia atunci când nu voi mai avea nevoie de el”, explică fostul militar. Istoria sa o cunosc mai mulți funcționari de la Ministerul Apărării. Unii i-au spus deschis că e o fantezie să aștepte că i-ar fi oferită o locuință, în condițiile în care statul se confruntă cu numeroase probleme economice.
Istoria fostului militar Constantin Furtună este una plină de zbucium.
„Am fost militar în Armată timp de 23 de ani, încă de pe timpul URSS. Primii 7 ani am fost înrolat la serviciul militar în Germania, după care am fost trimis în Uzbekistan, până în 1984. Apoi am revenit în Moldova, că expirase contractul meu. Din decembrie 1984, am fost înrolat în unitatea de radiolocații din raionul Râșcani, unitate care supraveghea zborul avioanelor care survolau spațiul aerian de la noi. Unitatea noastră era subordonată unei brigăzi de rachete antiaeriene din Odesa.
Când s-a destrămat URSS, am fost transferat cu serviciul în altă parte. Ce vreau să zic? Viața de militar m-a purtat dintr-o subdiviziune în alta, așa că am locuit unde eram cazați, nici vorbă să avem locuințele noastre. Până la pensionare, am locuit într-un orășel militar din Zăicani, raionul Râșcani.
În 1998 am fost pensionat, iar un timp am mai locuit acolo. Peste vreun an, unitatea militară a fost distrusă și toți au plecat care și încotro. Eu, fiind pensionar, am rămas în drum… Am ajuns să locuiesc într-o cămară, cu mama mea de peste 80 de ani.
Așa au început vizitele mele pe la Ministerul Apărării. Am fost în audiență la toți miniștrii, dar fără rost. Am înțeles că viața foștilor militari nu mai interesează pe nimeni în acest stat, de parcă a fost alegerea noastră să fim înrolați în Armata fostei URSS. De prin anul 2000, am fost în audiență la toți miniștrii, și la Ursu, și la Pasat, și la Marinuță, și la Șalaru, nici nu mai țin minte câți au fost de atunci. Intram la ei, cu problema mea, le povesteam totul… Le spuneam cum mama mea de 80 de ani doarme într-o bucătărioară, că a fost nevoită să-și adăpostească fiul militar, pensionar și el… La Gaiciuc am fost de două ori în audiență, mă gândeam că el, ca și fost militar, m-ar înțelege altfel…
În toți acești ani, am trăit într-o depresie strașnică, nici nu vă puteți imagina. Mă tot întreb, cum e să faci serviciul militar atâția ani de zile în armată și să ajungi bătaia de joc a celor care conduc armata. Nimeni nu și-a bătut capul de noi… Și fratele meu mai mic, care a fost și el militar, a decedat în timpul servicului. După ce a decedat, familia lui a rămas pe drumuri, deoarece el locuia acolo unde își executa misiunea. Conform legii, conform Constituției, Ministerul Apărării, în vreun an de zile, trebuia să asigure cu spațiu locativ familia fratelui meu, care a decedat în exercițiul funcțiunii. Familia lui, însă, și până azi nu a primit nimic de la stat. Soția lui a început a-și căuta drepturile și s-a ciocnit de indiferența și batjocora celor din sistemul Apărării. Un șef de la acest minister chiar i-a zis: vrei locuință, dar poate vrei și alt bărbat să-ți dăm? Apoi asta nu e bătaie de joc? Până la urmă, cumnata mea a renunțat să mai umble pe drumuri, în căutarea dreptății.
Mi-i obijduitor că, la vârsta mea, având multe probleme de sănătate, am ajuns să nu aibă nimeni nevoie de mine. De fapt, impresia mea e că aici nimeni nu se interesează nici de cei morți, nici de cei vii. La toți miniștrii auzeam doar reproșuri sau glume. Îmi tot spuneau că statul e sărac, că nu are de unde să-i asigure cu locuințe și pe alde noi, foșțti militari. Am depus zeci de cereri, care se prăfuiesc prin sertarele funcționarilor acestui minister. Am toate actele de la Ministerul Apărării. De 27 de ani stau la rând… Câți ani ar trebui să mai treacă ca să se rezolve această problemă.
Am încercat să depun o cerere actele în judecată, dar de toți cei cu care m-am consultat au spus că degeaba pierd timp și bani, umblând pe drumuri…”
ZdG a solicitat informații de la Ministerul Apărării despre cum sunt asigurați cu locuințe actualii și foștii militari.
Vera Siminel, șefa Direcției Audiența cetățenilor de la Ministerul Apărării, ne-a spus că dl Constantin Furtună a fost în audiență, uneori repetată la toți miniștrii Apărării și că, la minister, este bine cunoscută istoria sa. „Sunt circa 900 de persoane în situație similară”, ne-a mai spus Vera Siminel.
Colonelul Sergiu Voinu, directorul Agenției Asigurare Resurse și Administrarea Patrimoniului, a confirmat pentru ZdG că la Ministerul Apărării este un rând în care sunt înscriși militarii care cer îmbunătățirea condițiilor de trai, doar că, din 2009, a fost modificată legea care vizează această categorie de persoane și, în consecință, au dreptul să solicite locuințe doar acei militari sare se află în prezent în exercițiul funcțiunii.
ZdG va reveni cu detalii la acest subiect.
