Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cetățenii R. Moldova vor trebui,…

Cetățenii R. Moldova vor trebui, în continuare, să stea 14 zile în regim de autoizolare la intrarea în România

Cetățenii R. Moldova vor trebui, în continuare, să stea 14 zile în regim de autoizolare atunci când intră în România. Comitetului Național pentru Situații de Urgență de peste Prut a aprobat o listă cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare, în contextul prevenirii răspândirii pandemiei de Covid-19, iar R. Moldova nu se află printre acestea, se menționează înr-un comunicat de presă al MAI român.

Astfel, statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

Astfel, întrucât R. Moldova, deocamdată, nu se regăsește în această listă, cetățenii moldoveni vor trebuie să respecte regimul de autoizolare pentru o perioadă de 14 zile odată cu intrarea în România.

Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

Măsurile aprobate se aplică începând cu data de 15.06.2020, ora 00:00, se arată în nota informativă publicată pe site-ul Ministerul român de Externe.

Până acum, în R. Moldova au fost înregistrate 11 879 cazuri de infecție cu Covid-19. Tot până acum 6 901 de persoane s-au tratat, iar alte 417 au decedat din cauza infecției cu noul coronavirus.