Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ce spune Nistor Grozavu despre…

Ce spune Nistor Grozavu despre preluarea funcției de primar al mun. Chișinău

Singurul viceprimar al capitalei, Nistor Grozavu a preluat atribuțiile funcției de primar al mun. Chișinău. Acesta a spus astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că a primit o decizie în acest sens săptămâna trecută.

„Am primit decizia corespunzătoare, asta a fost sau marți, sau miercuri săptămâna trecută. Din momentul în care am primit această decizie a instanței de judecată,  eu nu știu să mă exprim…  în viziunea mea, ar fi mai corect așa cum am văzut la colegii din România, scrie că este viceprimar cu atribuții de primar general. Dar, la noi legea așa nu prevede, de aceea deja de săptămâna trecută am semnat toate dispozițiile necesare pentru buna funcționare a primăriei, inclusiv salariile colaboratorilor, alte documente care sunt strict necesare.  Nu o să fac careva intervenții la proceduri care sunt obișnuite pentru toți colaboratorii, voi încerca să asigur continuitatea și buna desfășurare a acelor activități care sunt planificate din bugetul municipal”, a spus Grozavu.

La 28 iulie curent, la cererea procurorilor, Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcție.