Principală  —  IMPORTANTE   —   Ce s-a întamplat cu bolnavii…

Ce s-a întamplat cu bolnavii de cancer care au avut nevoie de spitalizare și intervenții chirurgicale pe perioada stării de urgență, atunci când CSE a sistat internările programate în spitale

Pe perioada stării de urgență instituită în R. Moldova în legătură cu prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, instituțiile medicale din țară, dacă nu au fost activate pentru spitalizarea și tratarea pacienților diagnosticați cu noul coronavirus, atunci au adoptat un regim special de activitate.

Conform Dispoziției nr. 8 din 28 martie emisă de către Comisia Situații Excepționale, pe perioada stării de urgență au fost sistate toate internările programate în instituțiile medico-sanitare indiferent de forma juridică de proprietate și organizare, decizie valabilă până la expirarea stării de urgență.

Anterior ZdG a relatat despre faptul că în toată această perioadă, pandemia de Covid-19 a lipsit pacienții, care au avut nevoie de un transplant, de potențiali donatori care le-ar fi putut salva viețile. Pe perioda stării de urgență, în R. Moldova nu a fost efectuată nicio operație de transplant, principalul motiv fiind lipsa de donatori, iar între timp unii dintre pacienții aflați pe lista de așteptare s-au infectat cu Covid-19 și au decedat din cauza complicațiilor cauzate de virus.

Ce s-a întâmplat, pe perioada stării de urgență, cu pacienții din R. Moldova diagnosticați cu tumori maligne, cancer, programați pentru internari și intervenții chirurgicale vitale pentru îmbunătățirea stării lor de sănătate, în condițiile în care autoritățile de la Chișinău au emis o hotărâre prin care a anunțat sistarea acestui proces? ZdG a făcut o solicitare oficială către conducerea Instituției Medico-Sanitară Publică Institutul Oncologic și a aflat răspunsul la această întrebare.

Pe 7 martie 2020 autoritățile de la Chișinău confirmau oficial primul caz de infecție cu noul coronavirus în R. Moldova. De la o zi la alta, cazurile de Covid-19 au început să se multiplice. Astfel că, în contextul prevenirii răspândirii pandemiei de COVID-19, la 16 martie Parlamentul de la Chișinău instituie stare de urgență pentru 60 de zile, valabilă până la 15 mai 2020. Odată cu instituirea stării de urgență, Comisia Situații Excepționale, responsabilă de gestionarea crizei, treptat a aprobat mai multe hotărire prin care a impus mai multe restricții, unele dintre ele vizând activitatea instituțiilor medicale din țară.

Prin Dispozitia nr. 2 din 20 martie 2020, CSE anunță că instituţiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenţei medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiţiei de caz pentru COVID-19, indiferent de statutul acestora în sistemul Asigurărilor Obligatorii de Asistenţă Medicală și vor activa în regim special.

În acest context, autoritățile centrale au acordat prioritate eminentă pacienților diagnosticați cu noul coronavirus.

CSE a sistat internările programate în instituțiile medico-sanitare pe perioada stării de urgență

Ulterior, prin Dispoziția nr. 8 din 28 martie, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 212/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, art. 2 din Hotărîrea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, punctele 6, 7, 8 și 9 din Regulamentul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1340/2001, CSE anunță că în perioada stării de urgență se sistează internările programate în instituțiile medico-sanitare indiferent de forma juridică de proprietate și organizare.

In acest context, serviciile medicale programate, prestate în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești și de asistență medicală primară, au fost limitate, iar intervențiile chirurgicale – suspendate, fapt care venea să afecteze pacienți cu alte afecțiuni de sănătate, decât cei diagnosticați cu Covid-19, aflate la tratament sau programate pentru anumite intervenții chirurgicale, printre care și persoane diagnosticate cu diferite tipuri de cancer.

Institutul Oncologic – singura instituţie din R. Moldova specializată în tratarea cancerului

Pe lângă pandemia de Covid-19 care s-a raspândit rapid înregistrând mii de cazuri de îmbolnăviri, conform datelor furnizate de către Biroul Național de Statistice, anual sunt înregistrați mii de pacienți diagnosticați cu diferite tipuri de cancer, de exemplu la 1 ianuarie 2018, au fost înregistrate peste 52 de mii de persoane bolnave de cancer și tot în acest an peste 6 mii de oameni au decedat din cauza cancerului.

În pofida incidenţei şi mortalităţii înalte, în R. Moldova funcţionează o singură instituţie care oferă tratament specializat persoanelor diagnosticate cu cancer. Anual, 10 mii de persoane nou-diagnosticate sunt tratate la Institutul Oncologic, suplimentar celor diagnosticate anterior, fapt ce cauzează cozile la uşile medicilor specialişti, susţine Larisa Catrinici, directoarea Institutului Oncologic din R. Moldova.

În contextul pandemiei de Covid-19 și odată cu instituirea stării de urgență, ZdG a formulat și expediat o solicitare oficială către conducerea IMSP Institutul Oncologic din R. Moldova, în care a adresat mai multe întrebări de interes public cu privire la situația în care s-au pomenit pacienții bolnavi de cancer care au avut nevoie de tratament sau operații urgente, după ce autoritățile au limitat accesul la serviciile medicale și au sistat internările și intervențiile chirurgicale.

Decizia aprobată în cazul pacienților bolnavi de cancer

Potrivit răspunsului oficial oferit de către directorarea IMSP Institutul Oncologic, Larisa Catrinici, în conformitate cu ordinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) nr. 264 din 13.03.2020 „cu privire la sistarea internărilor programate în Instituții Medico-Sanitare Pulice” și coordonare cu MSMPS și CNAM a conduitei în cazurile maladiilor oncologice, a fost luată decizia ca în perioada 16 martie – 15 mai 2020 toate internările a cazurilor oncologice maligne să fie considerate drept urgență medicală.

Astfel, asistența medicală oncologică în perioada nominalizată s-a încadrat în prevederile p. 26 Secțiunea IV „Asistență medicală spitalicească” din Programul Unic al AOAM, HGRM nr. 1387/2007 și am avut drept conduită etapizarea priorităților recomandate de ESMO (Societatea Europeană a Oncologilor)”, se menționează în răspunsul Instituției Medico-Sanitară Publică Institutul Oncologic.

Mai exact, potrivit conducerii instituției, pacienții diagnosticați cu tumori maligne, pe perioada stării de urgență, au fost internați în cadrul instituției pentru tratament, cazurile lor fiind declarate drept urgență medicală. Conducerea instituției, însă, nu a menționat cum s-a procedat în cazul pacienților diagnosticați cu tumori benigne.

Tot potrivit răspunsului primit de ZdG, în perioada 15 martie – 15 mai 2020 IMSP Institutul Oncologic a acordat asistență medicală în condiții de staționar la 3 425 pacienți, inclusiv 89 de copii.

Pacienții spitalizați pe profilurile:

  • Tratament chimioterapie (secțiile oncologie medicală) – 1581 pacienți
  • Tratament chimioterapie ( secțiile hematologie oncologică ) – 570 pacienți.
  • Tratament radioterapie (secțiile radiologie oncologică) – 237 pacienți
  • Tratament în secțiile chirurgie oncologică1037 pacienți

Potrivit responsabililor din cadrul Institutului Oncologic, toți pacienții diagnosticați cu tumori maligne, care au fost cu indicații pentru tratament chirurgicale au avut acces pentru spitalizare și intervenții.

Astfel că, pe perioada stării de urgență, în cadrul Institutului Oncologic de la Chișinău, au fost realizate 751 intervenții.

14 pacienți – în lista de amânare

La etapa programării în Centrul Consultatic Diagnostic, pe lista de amanare, pe perioada stării de urgență, au fost incluși 14 pacienții.

În lista de amânare la etapa programării în Centrul Consultativ Diagnostic au fost 14 pacienți, care în cadrul sceeningului prin colonoscopie au fost indentificați cu polipi intestinali și erau programați pentru chirurgia de zi cu scop de a prelua biopsia pentru examinarea morfologică”, precizează conducerea IMSP Institutul Oncologic.

Potrivit responsabililor din cadrul instituției, toți cei 14 pacienți sunt programați pentru asistența corespunzătoare, starea lor de sănătate fiind satisfăcătoare.

Cazuri de Covid-19 înregistrate în cadrul Institutului Oncologic

De la începutul lunii mai, patru angajați din cadrul Institutului Oncologic au fost diagnosticați cu coronavirusul de tip nou. Informațiile au fost furnizate de către responsabilii din cadrul Ministerul Sănătății. Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat că, între timp, alți trei angajați din cadrul instituției medicale, care au fost diagnosticați cu COVID-19 în luna aprilie curent, au fost deja tratați.

Potrivit informațiilor furnizate de către conducerea MSMPS, în primele 11 zile din luna mai, patru angajați din cadrul Institutului Oncologic au fost diagnosticați cu coronavirusul de tip nou.

În luna mai avem înregistrate 4 cazuri în rândul angajaților. Este vorba despre doi angajați din cadrul Policlinicii și doi angajați din cadrul Spitalului Onclogic. În legătură cu pacienții, în perioada ianuarie – mai, persoanele care au fost internate în cadrul Institutului Oncologic, aici vorbim despre 12 pacienți, care întruneau definiția de caz, adică întruneau criteriile pentru COVID-19, au fost testate, iar testele au fost negative”, a comunicat ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Tot ministra Sănătății a comunicat că alte trei cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, din rândurile angajaților, au fost confirmate în cadrul Institutului Oncologic și pe parcursul lunii aprilie curent, persoanele fiind deja tratate și externate.

Cancerul în R. Moldova

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cancerul reprezintă una din principalele cauze de deces în ţările dezvoltate, cedînd numai maladiilor cardiovasculare. Astfel, în fiecare an pe glob decedează de cancer circa 10 mln oameni.

Drept cauze ale unei atare situaţii sunt considerate: înrăutăţirea situaţiei ecologice ca rezultat al activităţii umane, abuzul de alcool, fumatul, alimentaţia incorectă, stresul psiho-social.

Maladiile oncologice constituie a doua cauză principală a mortalităţii în R. Moldova, după maladiile cardiovasculare. La 1 ianuarie 2018, au fost înregistrate peste 52 de mii de persoane diagnosticate cu diferite tipuri de cancer, anual fiind depistate peste nouă mii de cazuri noi.

Conform datelor statistice, doar pe parcursul anului 2016, au decedat 6 226 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer (16% din numărul total al persoanelor decedate). Dintre aceştia, cel mai mare număr de decese a fost provocat de următoarele cinci tipuri de cancer: cancer de colon şi rect – 13,8%, cancer de sân – 12,9%, cancer pulmonar – 10,2%, cancer de piele – 9,6% şi cancer de prostată – 4,9%.

Pe 17 martie în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu prevenirea răspândirii pandemiei de COVID-19, aceasta expirând la 15 mai curent.

Începând cu data de 16 mai, MSMPS a anunțat că serviciile medicale programate prestate în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești și de asistență medicală primară, care au fost limitate pe durata stării de urgență, pentru a preveni răspândirea infecției cu noul Coronavirus, vor fi relansate gradual.

La prima etapă, au fost reluate serviciile de chirurgie de o zi, intervențiile chirurgicale la pacienții cu risc anestetic mic, serviciile de reabilitare precoce a pacienților după AVC, infarct miocardic, traumatisme, prestate în cadrul instituțiilor medicale spitalicești.

La fel, sunt relansate gradual serviciile programate din cadrul asistenței medicale primare și specializate de ambulator: examenele medicale cu scop profilactic în condiții de ambulator, activitățile consultativ-diagnostice și de tratament, activitățile de imunizare,  asistența medicală stomatologică programată.

Până în acest moment, în R. Moldova au fost înregistrate 10 321 de cazuri de infecție cu COVID-19. Bilanțul deceselor a ajuns la 371, cea mai fragedă victimă fiind o tânără de 23 de ani din Bălți.

Totodată, autoritățile au anunțat că până acum 6 072 de persoane au fost tratate și externate din instituțiile medicale.