Cazurile de gripă din luna aprilie, mai multe decât cele din aceeași perioadă a anului trecut

Numărul persoanelor care în luna aprilie s-au îmbolnăvit de gripă este cu 18,4% mai mare în comparație cu aceeași perioadă a sezonului trecut, informează Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

Conform datelor, în săptămâna precedentă, morbiditatea prin intermediul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare (IACSR)  s-a aflat la nivel de intensitate joasă (208,65 cazuri la 100.000 populație), fiind sub pragul epidemic (315,88 la 100.000 populație), atestându-se o descreștere cu 4,5% în comparație cu prima săptămâna a lunii aprilie, și o creștere cu 18,4% în comparație cu aceeași perioadă a sezonului precedent.

Săptămâna trecută au fost înregistrate 15 cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 2 confirmate de laborator.

Pentru evitarea cazurilor de îmbolnăvire, depistarea precoce a acestora, izolarea timpurie și tratamentul bolnavilor cu gripă și infecții respiratorii virale acute, populația este îndemnată să respecte următoarele reguli:

  • adresarea la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa, IACRS şi SARI;
  • izolarea bolnavilor la domiciliu, în caz de necesitate – spitalizarea;
  • evitarea contactului bolnavilor cu persoanele cu risc sporit de infectare, în special pentru : femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat, obezitate etc.;
  • folosirea măştilor de protecţie de către personalul medical și la domiciliu pentru persoanele, care asistă bolnavii;
  • igiena personală, inclusiv igiena mâinilor;
  • spălatul pe mâini cu apă şi săpun sau cu soluţii dezinfectante, după contactul cu bolnavii sau cu obiectele contaminate de aceştia (inclusiv şerveţelele de unică folosinţă) prin tuse sau strănut;
  • acoperirea gurii şi a nasului cu şerveţele de unică folosinţă în timpul tusei şi strănutului;
  • tocarea şerveţelelor şi a măştilor folosite în containere închise (biohazard în cazul personalului medical);
  • evitarea aglomeraţiilor (spectacole, transport în comun, competiţii sportive, congrese, conferinţe) de către persoanele cu risc crescut în timpul episodului epidemic;
  • triajul epidemiologic în unităţile preşcolare şi preuniversitare, reţinerea la domiciliu de către părinţi a copiilor cu afecţiuni respiratorii acute, febrile;
  • acordarea asistenţei medicale la domiciliu de către medicii de familie copiilor mici, persoanelor în etate şi bolnavilor cronici care solicită asistenţă în timpul episodului epidemic;
  • profilaxia specifică prin vaccinare a gripei a contingentelor prioritare cu risc sporit de îmbolnăvire prin gripă și dezvoltare a complicațiilor post-gripale.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *