• Cazul navei sub pavilion moldovenesc care transporta 1,4 tone de cocaină, discutat la Guvern

    Cazul navei sub pavilion moldovenesc care transporta 1,4 tone de cocaină, discutat la Guvern
    Foto: policia.es
    vizualizări
    24 octombrie 2018 | 16:15

    Membrii Guvernului au discutat în cadrul ședinței de astăzi, 24 octombrie, despre nava exploatată sub pavilionul R. Moldova la bordul căreia se aflau 1,4 tone de cocaină. Premierul a cerut explicații de la ministrul Chiril Gaburici și a recomandat ca procedura de înregistrare a navelor sub pavilionul R. Moldova să fie mai riguroasă.

    „Deși din acest echipaj nu făceau parte cetățeni ai R. Moldova, are de suferit imaginea țării noastre. Nu este primul caz când avem probleme cu navele care merg sub drapelul R. Moldova. Discutam și despre acest regulament și procedura de obținere și înregistrare a nevelor sub pavilion moldovenesc, și cred că trebuie să revenim la acest lucru ca să știm cine obține aceste drept”, a spus Pavel Filip.

    Ministrul Economiei, Chiril Gaburici, a precizat că nava a fost înregistrată în conformitate cu procedurile existente, fiind înregistrată provizoriu în Registrul de Stat al Navelor al R. Moldova. Proprietarul companiei căreia aparține nava, este o persoană originară din Georgia, iar la bord se aflau cetățeni turci, georgieni, ucraineni și bulgari.

    „Precedentul pavilion al acestei nave este Cipru, iar nava a fost înregistrată după ce a primit avizul pozitiv de la Ministerul de Externe. Imediat cum au venit informații de la organele de forță care făceau controalele, Căpitănia Portului Giurgiulești s-a implicat și a oferit accesul și toată informația pe care o dețineau. Vreau să menționez că R. Moldova nu are nici o atribuție la astfel de acțiuni de trafic ilegal. Responsabilitatea depline revine armatorului și echipajului. R. Moldova nu va fi sancționată în acest caz”, a spus Chiril Gaburici.

    O navă la bordul căreia se aflau circa 1,4 tone de cocaină a fost interceptată la 22 octombrie, curent, de către Poliția Națională a Spaniei, într-o operațiune comună cu Agenția americană Antidrog. Cei zece membri ai echipajului au fost arestați pentru trafic de droguri. Nava era exploatată sub Pavilionul R. Moldova. Cu denumirea „Breath”, nava a pornit la începutul lunii octombrie din Turcia spre America de Sud, la coastele căreia a descărcat substanţa stupefiantă în largul mării fără a intra în niciun port, având destinaţia finală Spania.

    Foto: policia.es

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Viceprimarul Chironda, după ce porțiuni de trotuar au rămas fără pavaj: Lucrul nu a fost terminat

    După ce în mediul online au apărut mai multe fotografii cu porțiuni de trotuare rămase fără pavajul recent plasat, viceprimarul municipiului Chișinău responsabil de urbanism și mobilitate urbană, Victor Chirond…
    Viceprimarul Chironda, după ce porțiuni de trotuar au rămas fără pavaj: Lucrul nu a fost terminat

    Studenții vor putea vota în orașele în care învață, chiar dacă nu au înregistrare de domiciliu

    Pe mii de tineri cu drept de vot din R. Moldova scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020 îi va prinde în alte localități decât cele de baștină. Este vorba în special despre studenții care învață în Chișinău,…
    Studenții vor putea vota în orașele în care învață, chiar dacă nu au înregistrare de domiciliu

    Dosarul crimei de la Atrium: Prima ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău, amânată

    Prima ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău în cazul omorului de la Atrium, pentru care, conform sentinței primei instanțe, nu a fost condamnat nimeni, programată pentru data de 28 septembrie, a fos…
    Dosarul crimei de la Atrium: Prima ședință de judecată de la Curtea de Apel Chișinău, amânată

    Primarul interimar al municipiului Bălți are COVID-19 și a fost internat în spital. Cine îl va înlocui

    Primarul interimar al municipiului Bălți, viceprimarul Nicolai Grigorișin, a fost testat pozitiv la noul tip de coronavirus. Acesta a anunțat marți, 29 septembrie, că are și pneumonie și va pleca în concediu me…
    Primarul interimar al municipiului Bălți are COVID-19 și a fost internat în spital. Cine îl va înlocui

    Coronavirus: Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 se confruntă cu efecte secundare(Studiu)

    Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit unui studiu preliminar r…
    Coronavirus: Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 se confruntă cu efecte secundare(Studiu)

    Comrat: Sute de consumatori au rămas fără gaz din cauza inundațiilor

    Inundațiile puternice din capitala Comrat, UTA Găgăuzia, au distrus circa 50 de metri de gazoduct de presiune medie. Potrivit serviciului de presă al SA „Moldovagaz”, drept consecință, de la rețea au fost decon…
    Comrat: Sute de consumatori au rămas fără gaz din cauza inundațiilor