Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Autoritățile anunță numărul cazurilor noi…

Autoritățile anunță numărul cazurilor noi de infecție cu Covid-19, înregistrate în ultimele 24 de ore

Ion Lupașcu a decedat la ora 23.00, la Institutul de Urgență. Autoritățile au anunțat că era infectat cu Covid-19

Alte 479 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate vineri, 11 septembrie, în R. Moldova.

Din numărul total de cazuri,  a fost înregistrat un caz este de import (România-1).

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 42 183 cazuri.

În total, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate 2465 de teste, dintre care primar – 2203 şi repetat – 262.

Din numărul total de cazuri, 19 sunt lucrători medicali: medici-1, asistenți medicali- 15, personal auxiliar-3.

Starea de sănătate a persoanelor infectate:  557 – stare gravă (dintre care 32 pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1315 – stare de gravitate medie, ceilalţi pacienţi în stare satisfăcătoare.

Alte 505 persoane au fost tratate și externate. În total, 30 437 persoane au fost tratate  de COVID-19.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor decese provocate de COVID-19:

Deces 1107: Femeie de 66 ani, din mun. Chișinău, internată la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 27 august. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. II.

Deces 1108: Femeie de 69 ani, din r-nul Hâncești, internată la IMSP SR Hâncești, pe 27 august. Comorbidități: obezitate gr. II, hipertensiune arterială gr. III, angină pectorală de efort CF II.

Deces 1109: Femeie de 73 ani, din r-nul Călărași, internată la Institutul de Medicină Urgentă, pe 10 august. Comorbidități: boală oncologică.

Deces 1110: Bărbat de 72 ani, din mun. Chișinău, internată la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 26 august. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. II, angină pectorală de efort CF III, hepatită virală cronică.

Deces 1111: Femeie de 58 ani, din mun. Chișinău, internată la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 4 septembrie. Comorbidități: obezitate gr. III.

Deces 1112: Femeie de 54 ani, transferată de la Centrul COVID-19, la SCM ”Sfântul Arhanghel Mihail”, pe 22 august. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. III.

Deces 1113: Femeie de 89 ani, din r-nul  Sângerei, internat la IMSP SR Sîngerei, pe 5 septembrie. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. III, bronșită cronică.

Cu regret anunțăm decesul medicului stomatolog Constantin Usatîi (deces 1114) de 79 ani, care activa în cadrul Întreprinderii Municipale Stomatologice Ialoveni. Regretatul coleg a fost internat la IMSP Spitalul de Stat, pe 4 septembrie, fiind confirmat pozitiv la infecția COVID-19. Transmitem sincere condoleanțe familiei și apropiaților pentru pierderea grea suferită.  Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Până la ora actuală, 31 de lucrători medicali au pierdut lupta cu infecția COVID-19.