Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Angajații Poliției de Frontieră și-au…

Angajații Poliției de Frontieră și-au donat salariile pentru o zi pentru sistemul medical din R. Moldova. Suma adunată

Angajații de la Poliția de Frontieră și-au donat marți, 7 aprilie, salariul pentru o zi de muncă din luna martie pentru susținerea acțiunilor din sistemul medical din R. Moldova, în contextul prevenirii și diminuarii consecințelor pandemiei de Covid-19. Astfel, în total s-a adunat suma de aproape jumătate de milion de lei.

Potrivit reprezentanților Poliției de Frontieră, banii adunați au fost transferați în contul special pentru combaterea coronavirsului în Republica Moldova, deschis de Ministerul Finanțelor.

Nota emisă de Poliția de Frontieră:

„Astăzi, 7 aprilie, marcăm Ziua Mondială a Sănătății, un prilej de a transmite din partea Poliției de Frontieră recunoștință întregului personal medical din Republica Moldova. Profesia pe care o dețineți este una nobilă, dar și una care implică o responsabilitate enormă. Vă mulțumim pentru efortul constant depus cu profesionalism și sacrificiu în situațiile când clipele sunt numărate pentru salvarea de vieți omenești. Primiți cele mai sincere urări de bine, vă dorim tuturor multă sănătate alături de cei dragi!

Deși, în această perioadă polițiștii de frontieră sunt printre cei ce stau în prima linie de luptă cu noul tip de coronavirus, s-au mobilizat la maxim pentru a susține sistemul medical din Republica Moldova. În acest sens, în semn de solidaritate și încurajare au donat benevol salariul pentru o zi de muncă din luna martie. Circa 500 mii lei s-au adunat și care cu certitudine vor fi un suport esențial în susținerea acțiunilor de prevenire și diminuare a consecințelor pandemiei de Covid-19. Suma adunată a fost transferată în contul special pentru combaterea coronavirsului în Republica Moldova, deschis de Ministerul Finanțelor”.

Pe 17 martie curent, după ce R. Moldova a intrat în stare de urgență pentru 60 de zile în legătură cu prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, Guvernul de la Chișinău a lansat o campanie de colectare a fondurilor sub formă de donații pentru combaterea coronavirsului (COVID-19).

Ministerul Finanțelor a deschis 3 conturi bancare în acest sens, în lei moldovenești, precum în dolari americani și euro.

Datele bancare le puteți găsi AICI.

În acest moment, în R. Moldova sunt 965 de cazuri confirmate cu infecție de Covid-19. Până acum, au fost înregistrate 21 de decese, iar 40 de persoane au fost declarate vindecate și externate din instituțiile medicale din țară.