UPDATE/Aglomerație la vamă: peste 200 de unități de transport au format coloană la Palanca

Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează că posturile vamale „Palanca” și „Tudora” înregistrează în aceste momente valori mari de trafic. 

(UPDATE 11:30/16.08.2018) Potrivit informațiilor furnizate din teritoriu, aglomerările de unități de transport s-au redus în ambele posturi. Actualmente, la ieșirea din țară prin postul Palanca sunt 90 de autoturisme. Rândurile au fost eliminate și la postul vamal Tudora, însă rămâne aglomerat traseul înspre postul vamal Starokazacie de pe teritoriul Ucrainei.

Aglomerările sunt condiționate atât de sporirea semnificativă a fluxului de călători care merg în vacanță în Ucraina în această perioadă, dar și din cauza unor întreruperi în activitatea sistemului informațional al autorității vamale din Ucraina.

În aceste condiții, actualmente, la ieșirea din țară prin postul temporar de la Palanca s-a format o coloană de peste 200 unități de transport.

Totodată, la intrarea în Ucraina prin postul Starokazacie s-au acumulat peste 190 unități de transport, fiind aglomerat tot traseul de tranzit, iar din această cauză s-au format aglomerări de mașini și la postul vamal Tudora de pe teritoriul țării noastre. Conform datelor furnizate de angajații postului, acum în perimetrul de control sunt 20 de vehicule, iar după barieră alte 90.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:

  • verificarea valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat;
  • tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor în punctele de trecere;
  • consultarea aplicației „TRAFIC ONLINE” de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră, care prezintă media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru autoturisme;
  • manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Citiți și: 

Foto simbol. Sursa: facebook.com/alina.panico1

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *