Agitația electorală va fi permisă în ziua alegerilor. Deputații au votat în primă lectură excluderea „zilei tăcerii”

După mai multe discuții în contradictoriu, Parlamentul a votat în primă lectură astăzi, 8 noiembrie, proiectul cu privire la modificarea Codului Electoral, prin care se va exclude „ziua tăcerii”. Modificarea are loc în contextul elaborării raportului cu privire la analiza legislației electorale care a stat la baza invalidării alegerilor locale pentru primăria Chișinău.

Astfel, în ziua alegerilor, agitația electorală în incinta secției de votare sau în raza a 100 de metri de localul votării va fi interzisă. Totodată, noile reglementări vor fi incluse și în Codul contravențional. Acestea vor stipula agitația electorală în incinta secției de votare și pe teritoriul din preajmă. Potrivit modificărilor, continuarea, în ziua votării, a agitației electorale sau agitației pentru susținerea referendumului în incinta secției de votare sau în raza a 100 metri de localul votării se va sancţiona. Amenda aplicată persoanelor fizice va constitui de la 300 la 600 de lei, iar cea pentru persoanele cu funcţie de răspundere sau candidat electoral va fi de la 1 200 la 1 500 de lei.

Potrivit autorilor proiectului, „ziua tăcerii” nu este reglementată unitar în practica internațională și eliminarea acesteia nu va aduce atingere principiilor consfințite în materie electorală.

După invalidarea alegerilor locale, președintele Parlamentului Andrian Candu a declarat că în situația în care există anumite neajunsuri în legislație ce ține de agitație electorală sau comportamentul concurenților în ziua alegerilor, probabil este cazul de a examina legea electorală. De cealaltă parte, mai mulți deputați consideră că în acest caz ar trebui reglementată agitația electorală în mediul online și analizată motivarea hotărârii prin care alegerile au fost invalidate.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. ivancelgroaznic

    ei sa vezi aku incalcari de lege elektorala, cu tot fel de motive interpretabile, pin la imartire de merinde la nevoiasi de alegatori, pe linga sectii, da nu mai aproape de 100 de metri, ca ase spune la lezhe.Si ce de mai egalitate o sa fie pentru candidatsi cu teskerea plina …

  2. Lider Moldovan

    “Judecătoarea” talpei iadului Plahotniuk drăcoica Rodica Debilo va rămâne fără OBIECTUL MUNCII? Sau îi găsește ei talpa iadului ceva de lucru în iad, ca să nu moară de foame? Să curețe wc-urile în iad după ce dracii se cacă copios la sfârșitul zilei lor de muncă?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *