Principală  —  IMPORTANTE   —   Agheasmă, rugăciuni și spovedanie. Recomandările…

Agheasmă, rugăciuni și spovedanie. Recomandările Mitropolitului Vladimir pentru credincioși în contextul coronavirusului

Foto: mitropolia.md

Pe lângă recomandările autorităților în legătură cu noul coronavirus, Mitropolitul Vladimir îndeamnă credincioșii să se roage mai mult în această perioadă, să se spovedească și să se împărtășească cu regularitate.

„Îndemnăm credincioșii ca în această perioadă să se roage mai mult, să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, să se spovedească și să se împărtășească cu regularitate, să se ungă cu untdelemn sfințit, să consume zilnic apă sfințită și prescură, să înalțe rugăciuni către Maica Domnului și toți sfinții tămăduitori de boli”, recomandă Mitropolitul Vladimir prin intermediul unui comunicat de presă.

Totodată, în contextul coronavirusului, potrivit Mitropolitului, la slujbe urmează să fie adăugate cereri speciale, ce se rostesc în vreme de orice „nevoie și primejdie omenească sau în caz de boli molipsitoare”.

„Să ne întărim în același timp credința și să sporim rugăciunile către Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23). Totodată, recomandăm clerului și credincioșilor  să se roage în cadrul slujbelor bisericești și pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească, pentru că aceasta este una din datoriile principale ale creștinului de a se ruga unii pentru alţii”, menționează Mitropolitul Vladimir.

De cealaltă parte, Patriarhia Română recomandă credincioșilor să evite spațiile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii. Totodată, Patriarhia menționează că persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop.